Ministerul Transporturilor ar putea rezilia contractul cu constructorii autostrăzii Suplacu de Barcău-Borş

Ministerul Transporturilor, Sorin Buşe, a constatat neîndeplinirea atribuţiilor contractuale de către constructor în privinţa Autostrăzii Transilvania, Secţiunea 3C: Suplacu de Barcău - Borş şi a solicitat prezenţa la Bucureşti a conducerii companiei spaniole, responsabilă de construcţia secţiunii de 60 de km, pentru a decide viitorul proiectului, potrivit unui comunicat al ministerului.
Economica.net - lun, 05 sept. 2016, 04:05
Ministerul Transporturilor ar putea rezilia contractul cu constructorii autostrăzii Suplacu de Barcău-Borş

‘Antreprenorul a câştigat licitaţia în urmă cu aproximativ un an şi jumătate. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a emis Ordinul de Începere pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor în luna iunie 2015. Cu toate acestea, ultima variantă a proiectului tehnic a fost transmisă pentru avizare la CNADNR cu întârziere, la începutul lunii august 2016’, se spune în comunicat.

Ministerul Transporturilor precizează că, în prezent, constructorul nu are niciun impediment pentru efectuarea lucrărilor. Mai mult decât atât, CNADNR a acordat avansul aferent acestui proiect, iar antreprenorul a promis mobilizarea, lucru care nu s-a întâmplat. Stadiul de execuţie pe acest contract este în continuare 0%. Ministrul Transporturilor consideră că un astfel de parteneriat nu poate continua în aceste condiţii.

‘Dacă până în data de 15 septembrie, constructorul nu va demara lucrările la capacitate optimă, nu eliminăm varianta rezilierii pentru că ne dorim ca acest proiect să progreseze’ , a subliniat ministrul Sorin Buşe.

Contractul pentru construcţia tronsonului 3C – Suplacu de Barcău – Borş a fost câştigat în urmă cu aproximativ un an şi jumătate de consorţiul Corsan Corviam Construccion Spania, Consinit-Road Consulting şi Via Design.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...