Reziduurile de pesticide din legumele şi fructele româneşti nu prezintă niciun risc pentru consumatori – M. Agriculturii

- Legumele şi fructele produse în România sunt controlate din punct de vedere al reziduurilor de pesticide, în concordanţă cu prevederile europene, şi nu reprezintă niciun risc pentru consumatori, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat remis marţi AGERPRES.
Economica.net - mar, 06 sept. 2016, 09:19
Reziduurile de pesticide din legumele şi fructele româneşti nu prezintă niciun risc pentru consumatori - M. Agriculturii

‘Legumele şi fructele produse în România sunt controlate din punct de vedere al reziduurilor de pesticide în concordanţă cu prevederile europene. Inspectorii fitosanitari din cadrul oficiilor fitosanitare prelevează probe conform calendarului de prelevare şi le transmit laboratoarelor pentru a fi analizate. La prelevarea probelor se respectă cu stricteţe prevederile Ordinului MADR nr. 1256/2005 pentru aprobarea metodelor de prelevare a probelor de plante şi produse vegetale, în vederea efectuării analizelor de laborator pentru determinarea oficială a nivelului de reziduuri de pesticide’, notează sursa citată.

Potrivit MADR, analizele chimice sunt realizate în concordanţă cu sistemul de asigurare al calităţii ISO 17025/2005 şi metodele de analiză sunt validate, iar pentru asigurarea calităţii analizelor, laboratoarele acreditate RENAR participă anual la teste de competenţe europene organizate de laboratoarele europene de referinţă în domeniu.

Ministerul de resort menţionează faptul că România, prin Autoritatea Naţională Fitosanitară, dispune de laboratoare dotate cu echipamente performante care pot determina reziduuri de pesticide la nivel de ‘urme de pesticide’, iar rezultatele acestor controale sunt în parametrii ceruţi de legislaţia în vigoare. Conţinutul de reziduuri de pesticide, în limitele prevăzute de legislaţia europeană, nu trebuie să afecteze comercializarea produselor româneşti.

În plus, hipermarketurile şi supermarketurile solicită aceste buletine de analiză şi astfel se asigură că produsele sunt conforme.

‘Din rapoartele de monitorizare realizate anual de Autoritatea Naţională Fitosanitară rezultă că procentele produselor cu reziduuri de pesticide sunt sub limita maximă admisă, deci nu prezintă niciun risc pentru consumatori. Rapoartele publicate prezintă în mod obiectiv rezultatele, dar interpretarea trebuie să fie una corectă. Nu orice conţinut de reziduu de pesticid înseamnă şi pericol pentru sănătatea umană. Periculoase sunt, într-adevăr, doar cele ale căror valori depăşesc limita maximă admisă’, conform Ministerului Agriculturii.

Rezultatele obţinute la aceste controale se înscriu în media la nivel european. Totodată, ‘fiind vorba de produse convenţionale şi nu ecologice, este evident că acestea conţin reziduuri de pesticide, dar care nu depăşesc limita maximă admisă de legislaţia în vigoare’.

Te-ar mai putea interesa și
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după România, și a lansat o platformă dedicată de televiziune cu plată cu......
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...