Comisia Europeană reafirmă că tarifele de roaming vor fi eliminate începând din luna iunie 2017

Comisia Europeană a insistat miercuri că nu a renunţat la promisiunea de a pune capăt tarifelor de roaming, în pofida faptului că zilele trecute a dezvăluit o propunere care ar limita măsura la o perioadă de maximum 90 de zile, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Economica.net - mie, 07 sept. 2016, 15:10
Comisia Europeană reafirmă că tarifele de roaming vor fi eliminate începând din luna iunie 2017

Vreau să fiu foarte clar, am pus punct roaming-ului. Nu va mai trebui să plătiţi începând din luna iunie 2017′, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, într-o conferinţă de presă.

Luni, executivul comunitar a dat publicităţii liniile directoare pentru a implementa o decizie adoptată anul trecut de Bruxelles pentru eliminarea tarifelor de roaming în cele 28 de state membre. Uniunea Europeană a acceptat să elimine tarifele de roaming, dar în urma presiunilor operatorilor de telefonie mobilă a acceptat şi să limiteze capacitatea europenilor de a căuta contracte de telefonie mobilă mai ieftine în alte ţări pentru a le utiliza acasă.

‘Roaming-ul înseamnă călătorie, înseamnă mişcarea în interiorul Uniunii Europene, mersul în vacanţă. Europenii care călătoresc fac asta, în medie, timp de 12 zile pe an. Comisia a mers mai departe prin eliminarea tarifelor de roaming timp de 90 de zile pe an’, a susţinut Schinas.

Eliminarea tarifelor la roaming a fost un element de bază în eforturile UE de a crea o piaţă mai unificată în Europa, în special pentru serviciile de comunicaţii.

‘Roaming-ul ar trebui să fie gratuit pe întreaga perioadă a anului, nu doar pentru 90 de zile. Cer Comisiei Europene să îşi revizuiască propunerile’, a declarat europarlamentarul Guy Verhofstadt.

Propunerea Comisiei trebuie să fie dezbătută şi aprobată de organismele de reglementare din ţările membre înainte de a fi adoptată în data de 15 decembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul direcțiilor regionale antifraudă fiscală să funcționeaze structuri......
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...