Legea etichetării laptelui proaspăt rămâne suspendată între instituţii. Comisia Europeană a cerut explicaţii suplimentare

Legea care va introduce obligativitatea menţionării pe eticheta laptelui proaspăt ţara de origine şi locul de provenienţă a laptelui crud materie primă (Legea 88/2016) se plimbă încă între instituţiile statului, la aproape trei luni de la publicarea sa în Monitorul Oficial.
Alina Stanciu - mar, 25 oct. 2016, 21:02
Legea etichetării laptelui proaspăt rămâne suspendată între instituţii. Comisia Europeană a cerut explicaţii suplimentare

Pentru că fără girul Bruxelles-ul nu poate intra în vigoare, iar Direcția Generală pentru Sănătate și Consumatori (DG SANTE) din cadrul Comisiei Europene a solicitat explicaţii suplimentare, soarta acestui act normativ (Legea 88/2016) depinde acum de modul în care Departamentului pentru Relația cu Parlamentul din cadrul Guvernului României va şti să explice europenilor raţiunile legii.

„Comisia Europeană a solicitat clarificări față de unele prevederi din lege, indicând că o bună argumentație față de măsurile impuse este necesar să însoțească textul legii la momentul notificării. Având în vedere că inițiatorul acestui act normativ a fost Parlamentul României, ANSVSA a transmis Departamentului pentru Relația cu Parlamentul din cadrul Guvernului României răspunsul Reprezentanței Permanente a României la Bruxelles, în vederea pregătirii argumentelor care să clarifice unele aspecte din lege solicitate de Comisia Europeană, precum și transmiterea acestora la Reprezentanța Permanentă, în vederea organizării unei noi reuniuni cu DG SANTE în cadrul căreia să fie prezentate argumentele și să fie stabilită procedura de urmat”, au declarat pentru ECONOMICA.NET oficiali ai Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare (ANSVSA).

Ping-pong cu notificarea Bruxelles-ului. Au greşit procedura

ANSVSA a notificat Comisia Europeană în data de 14 iunie 2016, la mai bine de o lună de la promulgarea legii de către Preşedintele Klaus Iohannis. Aceasta în condiţiile în care instituţiile statului trebuia să notifice Bruxelles-ul înainte ca legea să ajungă pe masa Preşedintelui spre promulgare. „În acest caz, situaţia este mai complexă. Există o procedură prin care statul notifică intenţia de a face, or la noi notificarea a fost făcută după ce s-a întâmplat”, declara luna trecuta, pentru #ECONOMICA.NET#, Radu Roatiş, preşedintele ANSVSA.

„Măsurile suplimentare obligatorii pentru etichetare” intră sub prevederile Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare. Conform aceluiași Regulament, notificarea ar fi trebuit făcută anterior adoptării, pentru a acorda timp CE si statelor membre să evalueze și să exprime un punct de vedere”, au explicat pentru ECONOMICA.NET oficiali ai Ministerul Economiei, potrivit cărora „reprezentanţii Ministerului Economiei nu au fost consultați în procesul de adoptare a legii în cauză și au luat cunoștință de existența acesteia doar după publicarea în Monitorul Oficial al Români.

 Ce s-a întâmplat cu legea etichetării laptelui la Bruxelles 

„Reprezentanța Permanentă a României la Bruxelles a avut o întrevedere cu reprezentanții Direcției Generale pentru Sănătate și Consumatori (DG SANTE) din cadrul Comisiei Europene, în cadrul căreia, România a prezentat cerințele suplimentare de etichetare pentru laptele proaspăt pentru consum și a produselor lactate prevăzute în actul normativ și a solicitat opinia informală a Comisiei Europene cu privire la prevederile acesteia, respectiv față de modalitatea adecvată de notificare. Răspunsul a fost transmis la ANSVSA în data de 21.06.2016”, au detaliat pentru ECONOMICA.NET oficialii ANSVSA.

Potrivit acestora,în data de 22.08.2016, ANSVSA a transmis Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri formularul de notificare a legii în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Ce spune Ministerul Economiei

„Măsurile suplimentare obligatorii pentru etichetare” intră sub prevederile Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, care este direct aplicabil și care nu este gestionat de MECRMA. Conform art. 12 al Legii nr. 88/2016 notificarea intră în sarcina ANSVSA.

Pe de altă parte afirmația conform căreia ” Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA) este instituția abilitată să notifice Comisia Europeana și statele membre cu privire la intenția statului român de a introduce măsuri…” corespunde realității, dar procedura de notificare gestionată de Ministerul Economiei cade sub incidența Directivei (UE) 2015/1535 transpusă prin HG nr. 1016/2004 cu modificările și completările ulterioare. Suplimentar, precizăm ca în conformitate cu art. 45, alin 5 din Regulamentul 1169/2011, procedura de notificare gestionată de instituția noastră nu se aplica masurilor care intra sub incidenta procedurii de notificare prevăzută de acest Regulament. În concluzie, Ministerul Economiei nu este abilitat să notifice în legătură cu măsurile de etichetare prevăzute de Regulamentul 1169/2011″, au răspuns oficialii MECMRA întrebaţi fiind cine este instituţia abilitată să notifice Comisia Europeamă. 

De ce este aşteptată această lege 

Aşteptată de fermieri care speră astfel să se reducă importurile de lapte materie primă folosit în unităţile de procesare din România, dar contestată de procesatori, legea privind etichetarea suplimentară a laptelui proaspăt instituie obligativitatea de a menţiona pe etichetă:

– ţara de origine şi locul de provenienţă a laptelui crud materie primă pentru consum;

– avertizarea cuprinzând sintagma „Conţine lapte praf în proporţie de . . . . . . . . . .%”.

De asemenea, legea prevede că:

– dreptul de a înscrie pe eticheta produsului finit menţiunea „Produs natural” va reveni obligatoriu doar celor care folosesc în proporţie de 100% ca materie primă laptele crud provenit de la vaci, bivoliţe, oi şi capre, fără a avea în compoziţie înlocuitori de lapte sau lapte praf;

– dreptul de a înscrie pe eticheta produsului finit menţiunea „Produs românesc” va reveni obligatoriu doar celor care folosesc în proporţie de 100% lapte crud ca materie primă provenit din fermele din România.

Un alt proiect

Este o lege pe care parlamentarii doresc deja să o modifice chiar dacă nu a inatrat efectiv în vigoare ( intră în vigoare în 90 de zile de la comunicarea deciziei Comisiei Europene). Astfel,potrivit iniţiativei a şase deputaţi PSD şi PNL, aflat acum în dezbateri la Comisiile Parlamentare din Senat, se doreşte eliminarea „locului de provenienţă” din textul legii. Deasemenea, vor putea scrie pe eticheta produsului finit menţiunea „Produs natural” şi procesatorii care folosesc lapte praf reconstituit.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...