Proiect ordonanţă RCA: Autorităţile vor să introducă un sistem general de control al preţurilor

Autorităţile ar putea introduce un sistem naţional general de control al preţurilor în cazul RCA pentru a se putea interveni asupra nivelului primei, conform unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule, obţinut de AGERPRES.
Economica.net - vin, 09 sept. 2016, 12:14
Proiect ordonanţă RCA: Autorităţile vor să introducă un sistem general de control al preţurilor

‘Cu toate că piaţa asigurărilor este liberalizată, directiva 2009/138/CE a acordat statelor membre, în anumite condiţii restrictive, posibilitatea de a exercita un control asupra preţurilor. În acest context, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) poate solicita asigurătorilor să notifice în prealabil majorarea primelor sau poate solicita aprobarea majorării acestora, ca parte a unui sistem general de control al preţurilor. Introducerea în proiectul de act normativ a acestei prevederi va oferi posibilitatea legală de a se putea interveni asupra nivelului primei, ca o acţiune de ultimă instanţă, în contextul introducerii unui sistem general de control al preţurilor’, se spune în nota de fundamentare a proiectului.

Potrivit documentului, transpunerea prevederilor europene în legislaţia naţională lărgeşte posibilitatea de acţiune şi intervenţie cu privire la stabilirea nivelului primelor de către asigurători în condiţiile introducerii unui sistem naţional general de control al preţurilor. În absenţa acestei prevederi nu există vreo situaţie în care să se poată interveni asupra primelor.

Tot în document se precizează că ‘piaţa asigurărilor este liberalizată complet din punct de vedere al stabilirii preţurilor, respectiv primelor de asigurare, ASF neputând interveni asupra condiţiilor de asigurare decât în măsura în care acestea pot fi dovedite ca fiind abuzive în relaţia cu asiguraţii’.

Potrivit Ordonanţei RCA, şoferii vor avea posibilitatea de a încheia poliţe o perioadă de la o lună la 12 luni, multiplu de o lună, în funcţie de opţiunea asiguratului.

De asemenea, contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului care a încheiat un contract RCA pe perioada suspendării dreptului de circulaţie al vehiculului conform prevederilor legale sau pe perioada imobilizării vehiculului.

‘Persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA sau către propriul asigurător RCA în cazul compensării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA sau către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), în cazul producerii unui risc acoperit de acesta în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă’, se mai arată în document.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare lunară sunt ZERO pentru persoanele fizice care își deschid Pachetul Grija......
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România