Încălzire globală: Statele din Pacific solicită ajutor internaţional

Mai mulţi lideri din Pacific au lansat un nou apel la ajutor internaţional în faţa pericolelor pe care le presupune încălzirea climei, în ultima zi a summitului lor anual, sâmbătă, la Palikir (Micronesia), relatează AFP. 
Economica.net - sâm, 10 sept. 2016, 07:37
Încălzire globală: Statele din Pacific solicită ajutor internaţional

Liderii Forumului Insulelor din Pacific (PIF) au depus importante eforturi de lobby înainte de summitul internaţional privind schimbările climatice de la sfârşitul anului trecut. În decembrie, la Paris, 195 de ţări s-au angajat să limiteze încălzirea globală la cel mult 2 grade faţă de nivelul din perioada preindustrială. Dar cei 16 membri ai FIP constată că încălzirea continuă şi că soluţiile convenite sunt insuficiente.

„Este nevoie de un plan pe termen lung pentru case”, a declarat pentru AFP prim-ministrul din Tuvalu, Enele Sopoaga, pe marginea summitului care s-a deschis miercuri la Palikir.

Ele trebuie să aibă rezerve de apă, de energie pentru lumină, atunci când se petrece un dezastru natural, şi de comunicaţii şi internet, pentru că în caz de dezastru acestea sunt necesare pentru a comunica, a explicat el.

Dată fiind altitudinea joasă, micile insule din Pacific trăiesc deja consecinţele schimbărilor climatice, unele insule dispărând din cauza creşterii nivelului apei. Altele au fost inundate de apa mării, ceea ce face imposibilă agricultura.

„Cele mai multe dintre şcoli au fost construite pe coaste, iar unele dintre ele sunt afectate de avansarea apei”, a spus prim-ministrul din Vanuatu, Charlot Salwai.

Populaţiile cele mai dezavantajate sunt cele mai afectate, la fel şi şefii de stat. ”Eu locuiesc în apropiere de plajă, iar casa mea este în prezent în apă şi văd cum se schimbă peisajul, cu marea care ‘mănâncă’ pământul. Peisajul se schimbă şi, din păcate, se schimbă rapid”, a avertizat şeful guvernului din Insulele Cook, Henry Puna.

El a pledat pentru un acces simplificat la Fondul Verde pentru climă, un mecanism al ONU menit să permită ajutarea ţărilor în curs de dezvoltare să lupte împotriva încălzirii globale.

„Pentru noi, procedurile sunt foarte complexe, pentru că suntem toate mici şi ne lipsesc resursele umane pentru a avea acces la acest fond”, s-a plâns Puna.

Încălzirea globală va continua să se agraveze, a avertizat şi prim-ministrul din Samoa, Sailele Malielegaoi: „Există un lucru de care suntem siguri, şi anume că vor fi cicloane din ce în ce mai frecvente”.

Reuniunea la nivel înalt se încheie sâmbătă. Duminică vor fi organizate întâlniri cu state şi organizaţii care au statut de observator, cum ar fi Statele Unite, China, Uniunea Europeană şi India.

Te-ar mai putea interesa și
Elvețienii de la Genfield Investments AG s-au retras din Sunpro Oils, compania care va investi 20 de milioane de euro într-o fabrică de ulei la Galați
Elvețienii de la Genfield Investments AG s-au retras din Sunpro Oils, compania care va investi 20 de milioane de euro într-o ...
În așteptarea autorizației de mediu pentru fabrica de ulei pe care o vor construi în Zona Liberă Galați, elvețienii de la Genfield Investments AG au cesionat toate părțile sociale din......
EXCLUSIV Situație fără precedent în asigurări. Un broker depășește aproape toate firmele de asigurare. Safety  sparge pragul de 400 milioane de dolari
EXCLUSIV Situație fără precedent în asigurări. Un broker depășește aproape toate firmele de asigurare. Safety sparge ...
Safety Broker, liderul pieței de intermediere în asigurări din România, își consolidează poziția în top 5 vânzători ...
Evoluția IRCC în semestrul al II-lea din 2025 depinde de rezultatele alegerilor din mai. Dacă nu sunt surprize, ratele la creditele ipotecare vor scădea treptat tot anul
Evoluția IRCC în semestrul al II-lea din 2025 depinde de rezultatele alegerilor din mai. Dacă nu sunt surprize, ratele ...
Dacă în prezent nivelul IRCC este de 5,66%, iar din trimestrul al doilea el va fi de 5,55% (conform tranzacțiilor zilnice ...
Marea Baltică va fi supravegheată de o forță NATO care va patrula pentru a proteja infrastructurile esenţiale
Marea Baltică va fi supravegheată de o forță NATO care va patrula pentru a proteja infrastructurile esenţiale
Premierul suedez a declarat că țara sa va pune la dispoziţie trei nave de război şi un avion pentru a fi supravegheate ...