Transportatorii rutieri solicită Guvernului îngheţarea tarifelor RCA, prin Ordonanţă de Urgenţă

Patronatele din transporturile rutiere solicită Guvernului să îngheţe tarifele RCA prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă, la valorile medii din raportul Milliman, şi conform cu propunerile transportatorilor trimise Executivului la începutul lunii august, se arată într-un comunicat de presă al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), transmis, duminică, Agerpres.
Economica.net - Dum, 11 sept. 2016, 14:56
Transportatorii rutieri solicită Guvernului îngheţarea tarifelor RCA, prin Ordonanţă de Urgenţă

‘Actuala Ordonanţă de Urgenţă, publicată pe site-ul Ministerului de Finanţe, este doar generală şi nu limitează tarifele RCA, transportatorii rutieri fiind nemulţumiţi de forma acesteia, urmând ca, în data de 15 septembrie 2016, să se organizeze un protest naţional împotriva creşterii tarifelor RCA. Guvernul poate limita tarifele RCA conform Legii Concurenţei 21/1996, modificată şi completată în 2016, iar Consiliul Concurenţei investighează de 2 ani piaţa asigurărilor din România împotriva unor practici neconcurenţiale, practici care au fost dovedite în raportul Milliman, întocmit la cererea ASF şi trimis către Parlament’, notează sursa citată.

Potrivit UNTRR, ‘sistemul bonus-malus nu funcţionează, tarifele RCA au crescut de două – trei ori, iar acordarea bonusului de către firmele de asigurare nu mai îndeplineşte scopul pentru care a fost creat, încălcându-se Norma Nr.23/2014’.

‘Un exemplu de poliţă RCA din partea unui firme arată cum tarifele asiguratorilor au crescut, în numai un an, cu peste 150%. Se poate observa cum în august 2015, compania a plătit o primă de asigurare de 7.251,6 lei, tarif aferent clasei B2 la acel moment, ceea ce înseamnă că dacă autovehiculul ar fi fost încadrat în clasa B0 ar fi achitat o primă de asigurare de 8.057,33 lei (la clasa B2 există o reducere a primei de 10% faţa de clasa B0). În iulie 2016, compania a primit o oferta de reînnoire în luna august a poliţei aferenta clasei B4, în valoare de 16.958,36 lei, ceea ce indică faptul că autovehiculul nu a fost implicat în niciun accident rutier în ultimul an, iar reducerea faţă de clasa B0 este de 18%. Însă în loc să primească un tarif mai mic cu 18%, de 6.607 lei faţă de suma de referinţă la care a fost încheiat contractul de asigurare, în care firma de transport nu a produs nicio cheltuială firmei de asigurări, transportatorul primeşte cea mai bună ofertă 16.958,36 lei ! (…) Astfel, ASF acceptă, şi asigurătorii schimbă valoarea de referinţă B0 şi totul se raportează la o primă pentru B0 de 20.680,92 lei (4.575 euro), ceea ce indică o creştere de peste 150% în numai un an’, explică reprezentanţii transportatorilor rutieri.

UNTRR consideră că ‘transportatorii rutieri nu ar trebui să se lase păcăliţi de Guvern, asigurători sau de alte persoane bine intenţionate’ şi că ‘fără un tarif RCA îngheţat la valori clare nu se va întâmpla nimic’.

Potrivit exemplelor publicate de către Uniune, în 2012 un RCA pentru un camion costa 300 de euro, în 2013 poliţa a ajuns să valoreze 700 de euro, iar tarifele au crescut la 1.000 de euro în 2014, la 3.500 euro la final de 2015 şi, în pofida sesizărilor şi dialogului cu autorităţile şi asigurătorii, asigurarea RCA pentru camioane a ajuns să coste peste 5.000 euro la clasa B0, după luna iulie 2016.

În acest context, transportatorii rutieri solicită şi Parlamentului reînfiinţarea unei autorităţi dedicate asigurărilor – Consiliul de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în anul 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional. De la înfiinţare înregistrând şi până în prezent, portofoliul Uniunii cuprinde peste 14.000 de membri – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Conform unui proiect Ordonanţă de urgenţă privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă (RCA) pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule publicat, vineri, pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), asigurarea RCA ar putea avea o limită minimă de despăgubire de 5 milioane euro pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite.

O altă noutate o constituie posibilitatea răscumpărării părţii din prejudiciu suportată de asigurat. Prin contractul RCA părţile pot conveni posibilitatea răscumpărării, respectiv suportarea de către asigurat a contravalorii despăgubirii corespunzătoare evenimentului, asiguratul compensând asigurătorului RCA cuantumul acesteia, ulterior achitării despăgubirii cuvenite persoanei prejudiciate.

Acelaşi document prevede introducerea unui sistem naţional general de control al preţurilor în cazul RCA, pentru a se putea interveni asupra nivelului primei,

‘Cu toate că piaţa asigurărilor este liberalizată, directiva 2009/138/CE a acordat statelor membre, în anumite condiţii restrictive, posibilitatea de a exercita un control asupra preţurilor. În acest context, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) poate solicita asigurătorilor să notifice în prealabil majorarea primelor sau poate solicita aprobarea majorării acestora, ca parte a unui sistem general de control al preţurilor. Introducerea în proiectul de act normativ a acestei prevederi va oferi posibilitatea legală de a se putea interveni asupra nivelului primei, ca o acţiune de ultimă instanţă, în contextul introducerii unui sistem general de control al preţurilor’, se arată în Nota de fundamentare a proiectului.

Tot în document se precizează că ‘piaţa asigurărilor este liberalizată complet din punct de vedere al stabilirii preţurilor, respectiv primelor de asigurare, ASF neputând interveni asupra condiţiilor de asigurare decât în măsura în care acestea pot fi dovedite ca fiind abuzive în relaţia cu asiguraţii’.

Potrivit Ordonanţei RCA, şoferii vor avea posibilitatea de a încheia poliţe o perioadă de la o lună la 12 luni, multiplu de o lună, în funcţie de opţiunea asiguratului. De asemenea, contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului care a încheiat un contract RCA pe perioada suspendării dreptului de circulaţie al vehiculului conform prevederilor legale sau pe perioada imobilizării vehiculului.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...