Nota de plată, bumerangul imprudenţei

Din data de 17 august în care autorităţile la vârf au primit, conform uzanţelor, notificarea oficială a acestui diferend ce poate costa contribuabilii din România zeci de milioane de euro într-o primă aproximare, problema a fost tratată precum o mâţă moartă de care fiecare parte încearcă să scape aruncând-o în curtea celuilalt.

Situaţia este explicabilă. O simplă citire a notificării trimise Preşedinţiei, Guvernului, Ministerului de Finanţe, Ministerului Afacerilor Externe, conducerii celor 2 camere ale Parlamentului, cu precizarea punctelor din tratat încălcate, taie chiar şi pentru un nespecialist orice speranţă de câştig în instanţe internaţionale. Argumentarea este rece. Investitorul străin reclamă prejudiciul produs prin inducerea de pierderi ca urmare a promovării unei legislaţiei interne cu efect retroactiv şi care violează mai multe articole din tratatul bilateral. Probabil de aceea dinspre instituţiile mai sus enumerate, până în prezent niciuna nu a comunicat public cum are de gând să abordeze problema.

De-a lungul dezbaterii publice care a avut loc asupra legii nu au lipsit avertismentele privind consecinţele juridice şi costurile economice ale aplicării ei în cazul contractelor în curs. Ele au venit cu precădere din partea instituţiilor interne ale statului român, dar aşa cum numai la noi se poate întâmpla, acelaşi stat a găsit de cuviinţă să-şi ignore propriile observaţii, prin refuzul de a supune legea atenţiei Curţii Constituţionale, ceea ce ar fi condus la judecarea cu celeritate a suspiciunilor de neconstituţionalitate a legii.

Cîteva exemple: Ministerul de Finanţe însuşi a atras expres atenţia, în repetate rînduri ,asupra potenţialelor procese internaţionale la care România se expune dacă încalcă principiul neretroactivităţii legii şi dreptul de proprietate al investitorilor străini. Ministerul Justiţiei a exprimat clar contradicţiile din lege şi inconsistenţele juridice. Consiliul Superior al Magistraturii a atras atenţia asupra schimbării obiectului contractului fără voinţa părţilor. Nenumărate alte luări de poziţie au demonstrat fără echivoc că legea vine în răspăr cu directivele europene şi cu legile bancare la nivel european, că actul normativ nu are corespondent nicăieri în lume,şi nici în legislaţia civilă românească şi că exclude voinţa părţilor.

Pe plan extern, unde se va regla diferendul, cele mai relevante instituţii şi-au spus cuvântul. Preşedinţii a 4 grupuri de bănci cu prezenţă masivă în acţionariatul sistemului bancar românesc au adresat şefului statului român o scrisoare în care arată că nu ar trebui să ajungă să fie nevoiţi să îşi protejeze investiţiile în România pe calea arbitrajului internaţional.Banca Centrală Europeană, sub semnătura lui Mario Draghi, a atenţionat asupra compromiterii semnificative a siguranţei juridice de care ar trebui să beneficieze instituţiile de credit şi a sfătuit autorităţile române să evalueze cu atenție impactul proiectului de reglementare asupra contractelor de credit existente pentru a asigura siguranța juridică și pentru a evita conflictul nedorit cu drepturile contractuale și de proprietate ale instituțiilor de credit, precum și pentru a preîntâmpina apariția hazardului moral în relația dintre creditor și debitor.Comisia Europeană, la rândul ei, a atras atenţia că adoptarea legii presupune un risc major pentru economia României. Fondul Monetar Internaţional a evidenţiat şi el efectele negative asupra economie româneşti induse de lege. Toate aceste avertismente interne şi externe expuse pe scurt au fost ignorate cu desăvîrşire. Ele au pălit în faţa retoricii populiste ale domnului avocat şi ale domnului deputat.Acum, aşa cum am mai scris, victoria lor va însemna o înfrângere pentru statul român.

Ministerul de Finanţe, cel care va trebui să pună banii jos acum sau după ce România va pierde în mod umilitor la ICSID, învârte acum mâţa deasupra capului cerând opinii fix de la toate celelate autorităţi notificate. Comisiile de specialitate ale Senatului, cea juridică şi cea de Buget Finanţe , vor avea pe masă, începând de mâine, prima nota de plată pentru legea pe care au votat-o în unanimitate. Contemplarea acestei opere la care au pus umărul pentru că au neglijat când nu trebuia s-o facă exact consecinţele bugetare, financiare şi juridice ale legii DIP nu cred că va conduce la vreo soluţie cu câteva luni înaintea alegerilor parlamentare. Dimpotrivă,pe masa parlamentarilor va intra în curând spre dezbatere alt proiect de lege cu aplicare retroactivă, de conversie a împrumuturilor în valută la curs istoric. Dimensiunea pierderilor provocate sistemului bancar prin adoptarea unei asemenea reglementări ar fi incomparabil mai mare decât cea provocată de legea dării în plată. La fel şi nota de plată de la bugetul statului care o să ne fie prezentată de instanţele internaţionale ulterior.

Daniel Oanţă este consultant strategie la Banca Naţională a României

*acest articol reprezintă o opinie personală, nu punctul de vedere al BNR şi nici al ECONOMICA.NET