CCR a respins sesizarea Guvernului privind acordarea sporului de 15% personalului bugetar cu titlu ştiinţific de doctor

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins miercuri sesizarea Guvernului privind completarea legii referitoare la salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care prevede printre altele acordarea către personalul bugetar care posedă titlu ştiinţific de doctor a unui spor de 15% din salariul de bază dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul respectiv.
Economica.net - mie, 14 sept. 2016, 12:15
CCR a respins sesizarea Guvernului privind acordarea sporului de 15% personalului bugetar cu titlu ştiinţific de doctor

Executivul a sesizat, în luna iulie, Curtea cu privire la Legea pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, adoptată de Parlament în iunie.

Guvernul a precizat atunci că are mai multe obiecţii asupra unor articole ce au fost introduse în actul normativ, printre care 19.1, care prevede acordarea către personalul bugetar care posedă titlu ştiinţific de doctor a unui spor de 15% din salariul de bază, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care a obţinut titlul ştiinţific respectiv.

Potrivit Executivului, această situaţie este reglementată prin OUG 57/2015 şi, ca urmare, apare problema riscului interpretării ‘confuze’ şi ‘discreţionare’ a legislaţiei, ‘cu consecinţa aplicării subiective a acesteia, de către angajator’.

Un alt articol asupra căruia Guvernul are obiecţii este 37.1, care prevede o majorare de 10% a salariului pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din cele aflate în coordonarea prim-ministrului şi cele aflate sub controlul Parlamentului, în cazul în care fie sunt structuri nou înfiinţate, fie contractul colectiv de muncă a expirat.

Executivul consideră că prin acest amendament se constituie un drept salarial nou, cu impact financiar nebugetat. ‘Acordarea acestei majorări numai personalului menţionat de normă constituie o măsură cu caracter discriminatoriu faţă de celelalte categorii de personal’, spune Guvernul.

Totodată, Guvernul a amintit că, potrivit articolului 138, alineatul 5 din Constituţie, nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.

Cabinetul atrăgea atenţia totodată că există riscul ca impactul suplimentar generat de aplicarea acestor măsuri să nu poată fi acoperit din bugetul aprobat pentru acest an.

Te-ar mai putea interesa și
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
Sindicatul Liber Navalistul (SLN) îşi exprimă ferm dezacordul faţă de decizia administratorilor Damen Shipyards Mangalia SA de a disponibiliza 295 de angajaţi şi acuză lipsa de transparenţă......
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile şi pensiunile din Poiana Braşov sunt ocupate aproape în întregime pe perioada vacanţei de iarnă, hotelierii ...
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația inițială e România
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația ...
Studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului submarin prin Marea Neagră va fi gata în următoarele două luni, a declarat ...
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR) îşi exprimă îngrijorarea cu privire ...