Vicepreşedintele Consiliului, Răsvan Popescu, a precizat în şedinţa de miercuri că sunt aşteptate propuneri din partea organizaţiilor de breaslă, a societăţii civile, cu care membrii CNA sunt dispuşi să se întâlnească, astfel încât în 45 de zile să se contureze o nouă formă a Codului audiovizual.
‘Nu va fi votat în Parlament, aceasta este legislaţie secundară şi se adoptă de CNA. După dezbaterea publică, avem această procedură a consultărilor cu toţi cei interesaţi şi în continuare îl vom supune la vot în formă finală şi el va deveni noul Cod audiovizual’, a explicat el.
El a informat că proiectul de modificare a Codului audiovizual cuprinde o serie de înăspriri cu scopul protecţiei minorilor.
‘Vor fi emisiuni care probabil vor trebui să se recalibreze, în aşa fel încât să corespundă acestei legislaţii, în momentul în care ea va fi adoptată în forma finală. Sunt şi o serie de corecţii aduse zonei suplimentelor alimentare, în aşa fel încât să ne asigurăm că consumatorii sunt mai bine informaţi în legătură cu proprietăţile acestor alimente, că până la urmă sunt tot nişte alimente şi la capătul acestui proces chiar o să avem, zic eu, un cod mai bun şi mai adecvat zilei de astăzi’, a spus Răsvan Popescu.
Printre modificările pe care membrii CNA le-au votat miercuri se numără şi o prevedere potrivit căreia, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar cei acuzaţi trebuie contactaţi şi invitaţi să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În prezent, codul prevede că, în această situaţie, acuzaţiile trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate ‘au dreptul să intervină’ pentru a-şi exprima punctul de vedere.
Prin modificările propuse şi votate pentru Codul de reglementare în audiovizual de membrii CNA, la mesajele de avertizare prevăzute, precum cele referitoare la evitarea excesului de sare, zahăr şi grăsimi şi la recomandarea consumului zilnic de minimum doi litri de lichide, se adaugă două referitoare la faptul că părinţii trebuie să petreacă cât mai mult timp alături de copii şi la faptul că este importantă alăptarea copiilor în primul an de viaţă, scrie News.ro.
Potrivit proiectului de modificare a codului, comunicările comerciale audiovizuale trebuie să nu utilizeze practici comerciale incorecte, înşelătoare sau agresive. Acelaşi proiect introduce două noi mesaje de avertizare: ‘Hrănirea exclusivă la sân a copilului în primele 6 luni este esenţială pentru o viaţă sănătoasă’ şi ‘Pentru sănătatea emoţională a copilului dumneavoastră, petreceţi cât mai mult timp împreună cu el’. Acestea au fost adăugate în lista mesajelor de avertizare pe care radiodifuzorii trebuie să le difuzeze alternativ în cadrul calupurilor publicitare ce promovează alimente.