Măsura a fost motivată prin faptul că trebuie să se asigure „un tratament egal între acţionarii unei societăţi”, dar şi prin faptul că societăţile listate au un număr foarte mare de acţionari, iar remunerarea acestora ar fi dificilă.
„Guvernul a aprobat în acest sens o ordonanţă de urgenţă care modifică şi completează Ordonanţa Guvernului 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct sau indirect o participaţie majoritară”, se arată în comunicat.
În OUG se mai precizează că statul şi unităţile sale administrative, în exercitarea calităţii de acţionar la firmele la care deţin acţiuni direct sau indirect, acordă mandate cu titlu gratuit reprezentanţilor săi în adunările generale ale acţionarilor acestor companii. Unul dintre motivele luării acestei măsuri este şi faptul că există firme ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe bursă, „iar numărul acţionarilor este foarte mare, ceea ce ar face dificilă, din punct de vedere economic plata unei asemenea remuneraţii către reprezentanţii tuturor acţionarilor”, se mai arată în proiectul citat.
Guvernul a adoptat pe 6 iulie un memorandum prin care reprezentanţii statului român în Adunările Generale ale Acţionarilor ale companiilor la care statul deţine, direct sau indirect, o participaţie majoritară, nu vor mai fi retribuiţi, prezenţa lor în AGA fiind considerată sarcină de serviciu. La începutul anului, vicepremierul Costin Borc a declarat că reprezentanţii statului în Adunările Generale ale Acţionarilor nu vor mai primi indemnizaţii pentru participarea la şedinţe întrucât nu au niciun fel de responsabilitate dat fiind faptul că în cadrul Ministerului Economiei există un departament care pregăteşte un mandat intern, semnat de ministru, pentru reprezentanţii statului român în AGA.