Fostul şef al Loteriei Române Gheorghe Benea, cercetat în libertate sub control judiciar

Tribunalul Bucureşti a respins cererea DNA de arestare preventivă a lui Gheorghe Benea, fost director general al Companiei Naţionale Loteria Română (CNLR), urmând ca acesta să fie cercetat în libertate sub control judiciar, într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. 
Economica.net - sâm, 17 sept. 2016, 07:15
Fostul şef al Loteriei Române Gheorghe Benea, cercetat în libertate sub control judiciar

În aceeaşi cauză, tribunalul a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Ovidiu Rîpanu, la data faptelor şef Serviciu Achiziţii în cadrul Loteriei Române. Decizia nu este definitivă.

Dosarul vizează fapte de corupţie în legătură cu o licitaţie trucată pentru înnoirea parcului auto al CNLR.

În cauză au fost puse sub acuzare şi alte persoane: Cornelia Olaru, referent în cadrul CNLR – Serviciul Achiziţii; Iulian Cătălin Niculae, asociat şi administrator al unei firme; Remus Leonard Lăzăreanu – director executiv al CNLR, la data faptei; Dan Gheorghiu – şef Birou Transport în cadrul CNLR; Nicolae Virgil Sorescu – administrator al unei societăţi comerciale cu activitate de comercializare autovehicule; Constantin-Brăduţ Răducanu – administrator de firmă; Laura Alexandra Benea, fiica lui Gheorghe Benea; Marius Bran, asociat şi administrator de drept al unei firme.

„La data de 17 mai 2010, conducerea Companiei Naţionale Loteria Română a atribuit unei societăţi comerciale cu activitate de comercializare autovehicule (dealer auto), administrată de suspectul Sorescu Nicolae Virgil, un contract de furnizare de 182 de autovehicule în sistem buy-back, în valoare de 13.386.378,73 lei pentru înlocuirea parcului auto al Loteriei Române. Contractul a fost iniţiat, fundamentat şi atribuit cu încălcarea prevederilor legale, prin licitaţie trucată anume pentru a favoriza respectiva societate comercială, care a vândut astfel Loteriei Române autovehicule la un preţ substanţial mai mare decât preţul pieţei”, spun procurorii anticorupţie.

Procedura de achiziţie a fost iniţiată de inculpaţii Gheorghe Benea, Ovidiu Rîpanu şi Remus Lăzăreanu fără ca aceştia să estimeze valoarea contractului de achiziţie pe baza unor calcule care să aibă în vedere toate sumele plătibile.

De asemenea, nu a fost întocmit un studiu de piaţă pentru determinarea valorii estimate a autovehiculelor noi achiziţionate, nu a fost determinată nici valoarea estimată a parcului auto vechi al CNLR care urma a fi predat în sistem buy-back şi nu au fost luate în calcul pentru determinarea valorii achiziţiei cheltuielile suplimentare cu RCA, Casco, mentenanţă.

Anchetatorii mai arată că de la reprezentantul dealerului auto au fost preluate specificaţiile tehnice ale autoturismelor comercializate de acea societate comercială, datele fiind ulterior introduse în caietul de sarcini, iar în fişa de date a achiziţiei s-a impus introducerea unor condiţii restrictive de participare, în scopul eliminării concurenţei.

Prin iniţierea, atribuirea şi derularea acestui contract a fost creat un prejudiciu în dauna Companiei Naţionale Loteria Română estimat la 2.314.707 lei.

Potrivit DNA, în schimbul atribuirii contractului de schimbare a parcului auto al Loteriei Române, persoane din conducerea CNLR au primit sume de bani şi bunuri.

Astfel, Rîpanu a pretins, la sfârşitul anului 2009 şi începutul anului 2010, pentru sine şi pentru alţii, suma de 1,5 milioane lei, patru autovehicule noi, respectiv un autovehicul Cadillac, un autovehicul marca Hummer, un autovehicul marca Opel şi un autovehicul marca BMW, dar şi 182 de autovehicule second-hand rezultate din contractul de înlocuire a parcului auto în sistem buy-back.

Procurorii spun că, din toate acestea, Rîpanu a primit aproape 1,1 milioane lei în perioada iulie – septembrie 2010, cele patru autovehicule noi, dar şi cele second-hand în valoare de 1.179.029,68 lei.

Din cele patru maşini noi, Gheorghe Benea a primit, prin intermediul fiicei sale, suspecta Laura Benea, şi pentru aceasta, autovehiculul marca BMW în valoare de 139.230 lei, iar suspecta Cornelia Olaru, referent în cadrul CNLR şi membru al comisiei de evaluare a ofertelor – un autovehicul marca Opel în valoare de 59.380,80 lei, pe care l-a înmatriculat pe numele unei persoane din familie.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...