IMM-urile vor participa în aceleaşi condiţii cu ceilalţi operatori la licitaţiile de achiziţii publice

IMM-urile vor participa în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi operatori economici la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii publice şi a contractelor de concesiune de lucrări şi servicii, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate, luni, de Guvern, anunţă Agerpres.
Economica.net - lun, 19 sept. 2016, 14:42
IMM-urile vor participa în aceleaşi condiţii cu ceilalţi operatori la licitaţiile de achiziţii publice

Potrivit biroului de presă al Executivului, a fost eliminată din legislaţie prevederea prin care IMM-urile beneficiau de reduceri cu 50% pentru criteriile legate de cifră de afaceri, de garanţia pentru participare şi de garanţia de bună execuţie, cerute în achiziţiile publice de bunuri, servicii şi lucrări întrucât era considerată de către Comisia Europeană drept o discriminare pozitivă faţă de operatorii economici care nu au acest statut.

‘Măsura modificării legislative a fost decisă de Guvern având în vedere că în cazul declanşării de către Comisia Europeană împotriva României a procedurii de infringement în baza celor semnalate în acest dosar, este posibil ca auditul Comisie să aplice corecţii financiare în toate proiectele cu finanţare nerambursabilă în care s-au derulat proceduri de atribuire a contractelor de achiziţie publică în care IMM-urile din România au beneficiat de facilităţile menţionate’, precizează Guvernul.

Sursa citată menţionează că noul cadru legal în domeniul achiziţiilor publice, adoptat anul acesta, conţine o serie de prevederi care promovează accesul IMM-urilor la această piaţă, cum ar fi faptul că ‘împărţirea pe loturi a contractului de achiziţie publică devine regulă, autorităţile contractante având obligaţia de a justifica decizia de a nu recurge la atribuirea contractului pe loturi’.

‘Una din modificări se referă şi la măsurile de natura ajutorului de stat, vizavi de atribuirea serviciilor de utilităţi publice, care nu pot fi acordate decât după avizarea acestora de către Consiliul Concurenţei în condiţiile legii. De asemenea, prevederile referitoare la durata contractelor de delegare de gestiune se corelează cu prevederile Legii 98/ 2016 privind achiziţiile publice, Legii 99/ 2016 privind achiziţiile sectoriale şi legii 100/ 2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. În acest sens se abrogă din Legea 101/ 2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor prevederile referitoare la durata contractelor de delegare a gestiunii’, se mai arată în comunicatul Guvernului.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...