Brexit: Premierul Theresa May s-a întâlnit cu lideri de pe Wall Street – surse

Premierul britanic, Theresa May, s-a întâlnit luni la New York cu lideri de pe Wall Street pentru a discuta despre consecinţele Brexitului, au făcut cunoscut două surse apropiate dosarului sub acoperirea anonimatului, potrivit AFP.
Economica.net - mar, 20 sept. 2016, 04:29
Brexit: Premierul Theresa May s-a întâlnit cu lideri de pe Wall Street - surse

Theresa May, în vizită la New York în cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite, a avut în program o serie de întâlniri cu mediile americane de afaceri şi în special cu conducători ai unor firme având interese directe în Marea Britanie, a spus una dintre surse.

Ea s-a întâlnit cu responsabili ai unor instituţii financiare, având numeroşi angajaţi în Marea Brtianie, printre care două bănci americane de afaceri, Goldman Sachs şi Morgan Stanley. Theresa May a discutat printre alţii cu Colm Kelleher, numărul doi de la Morgan Stanley, a informat a doua sursă.

Premierul conservator a mai avut întrevederi cu responsabili ai companiilor Amazon, IBM şi fondului BlackRock, a adăugat această ultimă sursă, confirmând informaţii publicate de Financial Times.

Aceste întâlniri, printre care o recepţie, au avut loc la reşedinţa consulului Marii Britanii la New York, Antonia Romeo.

Contactată de AFP, Morgan Stanley nu a dorit să comenteze, în timp ce Goldman Sachs a preferat să nu răspundă.

Theresa May ar trebui să declanşeze Brexitul la începutul lui 2017, iar procesul de ieşire ar putea dura doi ani.

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit), decisă prin referendum în iunie, este susceptibilă să constrângă firmele americane să îşi revadă structura juridică pentru a continua să facă afaceri liber pe piaţa unică europeană. O asemenea schimbare ar presupune transferul din Marea Britanie spre continent al activităţilor de brokeraj şi băncilor de investiţii, precum şi al angajaţilor lor din domeniu.

Cele cinci mari bănci americane, care au la Londra peste 40.000 de angajaţi, au început deja să discute cu autorităţile de reglementare din ţările europene despre procedurile de obţinere a licenţelor şi despre exigenţele în materie de capital, au făcut cunoscut în iulie mai multe surse bancare sub acoperirea anonimatului.

Lupta este strânsă între Frankfurt, Paris şi Dublin ale căror avantaje şi inconveniente sunt evaluate în statele-majore de pe Wall Street.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...