Meciul USL – Traian Băsescu, pe internet. Cine conduce

Războiul dintre preşedintele Traian Băsescu şi Opoziţie a depăşit canalele media tradiţionale şi a pătruns în new media şi pe reţelele de socializare. USL strânge online semnături pentru demiterea şefului statului, iar susţinătorii lui Băsescu ripostează cu o campanie "Alături de preşedintele nostru". Scorul în confruntarea pro şi contra Băsescu nu este deloc în avantajul preşedintelui.
laurentiu.matache - joi, 26 ian. 2012, 11:08

În 15 ianuarie, USL a creat o pagină de internet unde românii sunt chemaţi să semneze o petiţie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

La câteva ore, „simpatizanţii” preşedintelui au replicat, creând pe Facebook pagina “Alături de preşedintele nostru”.

După aproape 10 zile de campanie on-line, „confruntarea” arată că Traian Băsescu este în dezavantaj. El a adunat mai puţini susţinători, comparativ cu cei care îl vor plecat de la Cotroceni şi care au aplicat pe pagina USL.

Numărul celor care şi-au dat semnătura pentru demitere depăşeşte cifra de 100.000, în timp ce „Alături de preşedintele nostru” a strâns până acum în jur de 65.000 de susţinători.

Între cei care îi trimit, pe pagina Facebook, mesaje de încurajare preşedintelui României, s-au strecurat însă şi mulţi care îl atacă dur pe şeful statului.

Robert Marian: ”Să mori tu, domnule preşedinte. Ce ai făcut pentru România?  Ai dus-o  la pierzanie.”

Rareş Stoia: “Huuuuooo ! Jos Băsescu ! Un ipocrit comunist!”

În schimb, simpatizanţii îl asigură pe preşedinte că românii care protestează în stradă sunt doar o minoritate.

Marcel Onufrei: “Milioane de români apreciază ce aţi făcut. Chiar dacă ne este foarte greu, relativ ne este mai bine decât altor ţări. Suntem pe drumul cel bun, nu 2.500 de oameni ieşiţi în stradă sunt adevărata faţă a României, ci doar o mică minoritate care îşi exprimă dreptul de a protesta.”

Ioana Georgiana Şerbănoiu: “Felicitări, domnule Preşedinte şi felicitări vouă, oameni minunaţi, care îl susţineţi! Am 21 de ani şi vreau să vă mulţumesc pentru că, deşi ştiu că vom trece printr-o perioadă grea, atâta timp cât USL este departe de putere, ne vom reveni şi vom începe să muncim şi să gândim aşa cum trebuie, fără a ne lasa influenţaţi de mass-media”.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...