Proiectul privind impozitul specific unor activităţi din turism a fost adoptat de către Camera Deputaţilor

Deputaţii au adoptat marţi, cu 200 voturi pentru şi 12 abţineri, proiectul de lege privind impozitul specific unor activităţi din domeniul turistic, hotelier, reexaminat la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, fiind admisă în parte solicitarea şefului statului.
Economica.net - mar, 20 sept. 2016, 11:46
Proiectul privind impozitul specific unor activităţi din turism a fost adoptat de către Camera Deputaţilor

Actul normativ prevede introducerea, începând cu data de 1 ianuarie 2017, a unui impozit specific pentru persoanele juridice române care desfăşoară activităţi în domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri şi alimentaţie publică.

Deputaţii din Comisia economică au decis să admită în parte cererea de reexaminare a preşedintelui şi au introdus un amendament conform căruia se redefineşte termenul de complex hotelier.

Potrivit amendamentului, complexul hotelier este o structură de primire turistică, cu funcţiuni de cazare care pentru obţinerea certificatului de clasificare include în perimetrul ei alte activităţi, dar cel puţin una clasificată ca impusă aferentă codurilor CAEN 5610 şi/ sau 5630. Complexul hotelier trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: sunt exploatate de aceeaşi persoană juridică română; înregistrează distinct în evidenţa contabilă operaţiunile efectuate; nu include activităţile aferente codurilor CAEN 5621 şi 5629.

Conform textului iniţial, complexul hotelier era definit ca fiind un ansamblu de structuri de primire turistice cu funcţiuni diferite, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: sunt exploatate de acelaşi operator economic; activităţile realizate sunt cuprinse într-o singură evidenţă contabilă; sunt amplasate în perimetrul aceleiaşi unităţi de cazare.

Deputaţii au considerat modificarea necesară pentru ca definiţia să fie în concordanţă cu ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Turism pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică, a licenţelor şi brevetelor de turism, aprobate prin ordinul preşedintelui ANT.

UDMR nu a susţinut amendarea actului normativ.

‘Astăzi, încă o dată, vrem să aprobăm o lege prin care am introdus o taxă nouă. Nu suntem de acord cu impozit pe profit, dar nu înţeleg de ce, că impozit pe profit este sigur. Plătesc 16% dacă ai profit. Mai mult, nu plăteşti dacă faci investiţii. (…) Ce am făcut acum? Ai profit, n-ai profit, plăteşti taxă. Deci nu înţeleg că, în urmă cu o zi, vorbeam despre a nu schimba Codul fiscal, am ajuns acum să schimbăm. Am schimbat o formularistică destul de interesantă’, a afirmat deputatul UDMR Laszlo-Odon Fejer.

Camera Deputaţilor este decizională în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...