Ursache, ASF: Listarea Hidroelectrica va fi un succes. Suprasubscrierea va fi comparativă cu cea la Transgaz şi Romgaz

Un pachet de 20 - 25% din acţiunile Hidroelectrica va fi listat la Bursa de la Bucureşti într-o primă etapă iar oferta va fi un succes, consideră vicepreşedintele ASF, Mircea Ursache.
Economica.net - vin, 23 sept. 2016, 08:10
Ursache, ASF: Listarea Hidroelectrica va fi un succes. Suprasubscrierea va fi comparativă cu cea la Transgaz şi Romgaz

‘Cred în continuare că Hidroelectrica va fi un succes. Suprasubscrierea va fi comparativă cu ceea ce am avut cândva la Transgaz şi Romgaz’, a declarat Mircea Ursache, joi, la Radio România Actualităţi.

Potrivit acestuia, un pachet de acţiuni de 20 – 25% din capitalul Hidroelectrica ar urma să fie adus pe Bursa de Valori Bucureşti, iar aceasta ar trebui să fie prima etapă, pentru că ar trebui listate şi restul de acţiuni până la 51%, pachetul de control al statului.

‘Eu rămân adeptul ca la societăţile româneşti care sunt în domeniul strategic statul să nu îşi păstreze mai mult de 51%. Deci şi la cele la care am listat deja procesul acesta poate continua’, a afirmat Mircea Ursache.

Acesta a precizat că salută schimbarea de paradigmă la CEC Bank şi anume privatizarea prin IPO (ofertă publică iniţială – n.r.), faţă de negocierea cu un investitor strategic.

Ursache a declarat că piaţa de capital din România mai trebuie să îndeplinească un singur criteriu pentru a face saltul la statutul piaţă de capital emergentă de la cel de piaţă de frontieră, iar acesta este cel de lichiditate. Criteriul ar putea fi uşor atins prin listarea în 2017 a companiei Hidroelectrica.

Tribunalul Bucureşti a decis, în data de 21 iunie 2016, ieşirea Hidroelectrica din insolvenţă, proces în care se afla din februarie 2014 pentru a doua oară.

Te-ar mai putea interesa și
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite agenția germană de presă DPA, relatează Agerpres....
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...