Cât a vândut H&M în primul an de la intrarea în România

Retailerul suedez de îmbrăcăminte a continuat să facă performanţă pe piaţa locală şi la finele anului trecut. Vânzările în primul an de la deschiderea primei unităţi în ţara noastră au depăşit 37 de milioane de euro.
Alina Stanciu - joi, 26 ian. 2012, 11:03

În perioada 1 Decembrie-30 noiembrie 2011, retailerul suedez a vândut în România în valoare de 331 milioane de coroane suedeze, adică în jur de 37,44 milioane de euro, la cursul de azi al BNR. De asemenea, în perioada  1 septembrie-30 noiembrie, compania a încasat 138 de milioane de coroane, adică 15,61 milioane de euro. Oficialii companiei susţin că rezultatele financiare din ţara noastră sunt foarte bune. „Faptul că au fost deschise mai multe magazine decât se stabilise iniţial se datorează oportunităţilor din China şi a reacţiei pozitive a consumatorilor din pieţele în care am intrat recent, România şi Croaţia”, se arată în raport.

De altfel, rezultatele H&M în România au fost încurajatoare şi în primele şase luni de la intrarea pe piaţa autohtonă. Românii au cumpărat în primele şase luni de la deschiderea primului magazin H&M pe piaţa locală în valoare de aproximativ 21,83 milioane de euro (193 de milioane de coroane suedeze), se arată în raportul financiar al companiei pe perioada 1 decembrie 2010-31 august 2011.

România este  ţara cu cele mai mari vânzări dintre statele cu cele mai puţine magazine deschise. Astfel, în România, retailerul a vândut în medie, în cele şase unităţi de la vremea respectivă, în valoare de 3,63 de milioane de euro pe lună, în timp ce în Turcia au comercializat în valoare de 2,52 de milioane de euro pe lună, iar în Coreea de Sud de 3,468 milioane de euro pe lună. La 31 august 2011, atât în Turcia cât şi în Coreea de Sud existau câte cinci unităţi deschise în iunie 2010 şi respectiv februarie 2010.

Rezultatele bune din ţara noastră ale retailerului, se pot întrevedea şi din expansiunea agresivă a companiei pe plan local. În doar câteva luni, au deschis 11 unităţi. De altfel, potrivit raportului financiar, planul de expansiune pentru anul financiar 2010-2011 a fost revizuit în plus de la 250 de unităţi la aproximativ 265. „Aceasta pentru că H&M a deschis mai multe magazine în China,România şi Croaţia, decât se stabilise la începutul anului”, se arată în raport.

H&M a deschis primul magazin din România în martie 2011 în centrul comercial AFI Palace din Capitală, iar apoi a urmat o extindere agresivă în urma căreia suedezii au ajuns în noiembrie la 11 magazine.

 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...