Chiriţoiu: În Portul Constanţa zona comercială trebuie să fie separată instituţional de cea a siguranţei operaţionale

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la sediul Prefecturii Constanţa, că instituţia sa mai are deschisă şi în prezent o investigaţie privind activitatea din Portul Constanţa, el explicând că după amenda aplicată operatorilor portuari şi administraţiei portului, în prezent este în lucru un proiect legislativ care are în vedere separarea instituţională a zonei comerciale de cea a siguranţei operaţionale, potrivit Agerpres.
Economica.net - joi, 22 sept. 2016, 17:03
Chiriţoiu: În Portul Constanţa zona comercială trebuie să fie separată instituţional de cea a siguranţei operaţionale

‘După cum se ştie, am încheiat recent o investigaţie în Portul Constanţa în urma căreia am acordat amenzi mari atât pentru Compania Naţională Administraţia Portului Constanţa cât şi unor operatori privaţi din sfera serviciilor de pilotaj şi remorcaj, servicii de siguranţă pentru transporturi (…) Sper că şi amenda noastră, o sumă destul de mare, să răscolească oarecum lucrurile şi să atragă atenţia. Am avut însă şi un program de asistenţă externă prin Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), care a ţinut un an de zile, în baza căruia au fost făcute recomandări referitoare la câteva sectoare din economie, inclusiv la transportul de mărfuri şi la funcţionarea Portului Constanţa’, a afirmat Chiriţoiu.

Întrebat despre situaţii similare semnalate de mediul de afaceri privind vicierea mediului concurenţial în relaţiile comerciale din Portul Constanţa, preşedintele Consiliului Concurenţei a confirmat că sunt întreprinse şi alte investigaţii.

‘Noi am continuat să primim plângeri privind activitatea din Portul Constanţa şi avem deschisă o investigaţie şi în prezent, dar nu pot vorbi însă foarte mult pentru că acest caz este în lucru. În esenţă, pot să spun că este în lucru un proiect de lege iniţiat de vicepreşedintele Comisiei de Transporturi din Parlament, Mircea Toader, care încearcă să modifice funcţionarea portului. Eu cred că amenda aplicată operatorilor privaţi şi Administraţiei Portului, recomandările OECD şi proiectul de lege creează un cadru favorabil ca să facem să funcţioneze mai bine portul. Propunerea noastră pentru mai buna funcţionare a portului este să separăm clar activitatea comercială care închiriază spaţii, terenuri şi care e natural să fie desfăşurată de compania de administrare a Portului Constanţa, de cea care asigură regulile de siguranţă, are grijă să nu se producă accidente şi să urmărească să nu fie tarife excesive. Noi am propus să apară un reglementator (…) Portul Constanţa este un monopol, nu avem în România un port cu capacităţi similare cum e Constanţa, asta îl face unic. Neavând concurent este normal să apară şi un reglementator care să se asigure că acele tarife nu sunt excesive. Astea sunt recomandările OECD şi recomandările noastre către comisia parlamentară’, a mai declarat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Consiliul Concurenţei a anunţat în 5 septembrie a.c. că a aplicat amenzi totale de circa 22,32 milioane lei (aproape 4,96 milioane de euro) unui număr de şapte companii active pe pieţele serviciilor de pilotaj şi remorcaj de manevră a navelor maritime.

Cele şapte companii amendate de Consiliul Concurenţei au fost Canal Sea Services SRL, Black Sea Pilots SRL, Maritime Pilot SRL, Black Sea Services SRL, Compania de Remorcare Maritimă Coremar SA, Logistic Remo Services SRL şi Compania Naţională ‘Administraţia Porturilor Maritime’ SA Constanţa (CNAPM).

Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei declanşate, în luna noiembrie 2012, pe piaţa serviciilor de pilotaj şi remorcaj de manevră a navelor maritime în porturile ce se află în administrarea CNAPM.

În urma investigaţiei, Consiliul Concurenţei a constatat existenţa mai multor fapte anticoncurenţiale (înţelegeri şi abuz de poziţie dominantă) care au eliminat concurenţa în porturile Constanţa, Midia şi Mangalia, ceea ce a condus la blocarea intrării pe piaţă a altor operatori şi, implicit, la reducerea atractivităţii acestor servicii pentru potenţialii investitori.

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul 2 al alegerilor prezidențiale....
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...