Metroul spre Drumul Taberei mai face un pas: se montează primele scări rulante, la staţia Orizont

Constructorul metroului spre Drumul Taberei a început să monteze scări rulante, la staţia Orizont. Aceasta ar putea fi prima staţie finalizată integral de pe secţiunea Eroilor-Râul Doamnei a Magistralei 5.
Economica.net - Dum, 25 sept. 2016, 05:50
Metroul spre Drumul Taberei mai face un pas: se montează primele scări rulante, la staţia Orizont

Scările rulante sunt deja montate în staţia Orizont, spune un membru al forum.peundemerg.ro. Un alt membru a postat o imagine cu scări rulante ce urmează să fie montate (galerie foto).

Forumiştii apreciază că alte guri de metrou la care se pot monta scări rulante, după ce se executa mici retuşuri pe la rampe, sunt Favorit, Romancierilor, Valea Ialomiţei.

Ei mai spun că pot fi montate scări rulante şi prin subteran, de la vestibul la peroane, iar în acest caz numărul staţiilor poate fi mai mare.

Orizont şi Valea Ialomiţei sunt staţiile cu cel mai avansat nivel de realizare a lucrărilor, conform datelor actualizate la 12 septembrie.

Procentul de realizare a structurii de rezistenţă aferentă tronsonului Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera) inclusiv Valea Ialomiţei este, în acest moment, de 82%, fiind realizaţi 7.713 metri liniari (ml) de tunel din totalul de 8.433 ml, se arată într-un comunicat la Metrorex din 15 septembrie.

Lucrările sunt prevăzute a fi finalizate în primul semestru al anului 2017. În perioada 5 – 10 septembrie 2016, echipamentul Tunnel Boring Machine (TBM) „Sfânta Varvara” a fost scos din Puţul de Scoatere Scut (PSS) Eroilor 1 şi reintrodus în statia Eroilor 2, pentru continuarea executării tunelurilor acestui tronson al Magistralei 5.

În vederea executării ultimului tronson de tuneluri aflat între staţia Eroilor 2 şi Piaţa Operei şi a coridorului pietonal de legatură dintre staţia Eroilor 1 şi staţia Eroilor 2 este necesară executarea structurii Puţului de Scoatere Scut, fapt ce implică eliberarea amplasamentului prin tăierea câtorva copaci ce blochează desfăşurarea lucrărilor, menţionează reprezentanţii Metrorex.

Ei adaugă că, în acest sens, s-a solicitat Direcţiei de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti emiterea avizelor de pe amplasamentul necesar atât executării structurii Puţului de Scoatere Scut la Piaţa Operei, cât şi a execuţiei coridorului pietonal.

Constructorul va efectua plantările compensatorii în toamna acestui an, iar planul de amenajare peisagistică a zonei Puţului de Scoatere Scut la Piaţa Operei şi, respectiv, a coridorului pietonal de legătura dintre staţia Eroilor 1 şi staţia Eroilor 2, urmează să fie întocmit în conformitate cu legislaţia în vigoare, potrivit reprezentanţilor companiei de metrou.

Lucrările la Magistrala 5 a metroului bucureştean au inceput în 2011, iar termenul iniţial de finalizare era 2014. Cel mai recent termen anunţat de autorităţi pentru finalizarea lucrărilor este jumătatea anului viitor.

Te-ar mai putea interesa și
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a îndemnat pe președintele ales Donald Trump să păstreze credite fiscale......
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...