Deficitul bugetului general consolidat s-a adâncit la 0,4% din PIB după primele 8 luni

Bugetul general consolidat a înregistrat în primele opt luni ale anului un deficit de 3,1 miliarde de lei, respectiv 0,4% din PIB, în condiţiile în care, la sfârşitul perioadei similare din 2015, execuţia bugetului general consolidat s-a încheiat cu un excedent de 6,5 miliarde de lei, respectiv 0,92% din PIB, potrivit datelor transmise luni de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), anunţă Agerpres.
Economica.net - lun, 26 sept. 2016, 17:17
Deficitul bugetului general consolidat s-a adâncit la 0,4% din PIB după primele 8 luni

Comparativ cu primele şapte luni ale anului, când execuţia bugetară a fost de 1,74 miliarde de lei (0,2% din PIB), deficitul bugetului general consolidat s-a adâncit, ajungând la 0,4% din PIB.

Conform MFP, în perioada menţionată, încasările din TVA au înregistrat o scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015 de 9,4%, în timp ce încasările din impozitul pe profit s-au majorat cu 10,7%.

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 147,2 miliarde de lei, reprezentând 19,4% din PIB, au fost în primele opt luni cu 1,9% mai mici în termeni nominali faţă de perioada similară din 2015. Din acestea, încasările ANAF au fost de 132,4 miliarde de lei, respectiv cu 1,2% mai mari faţă de perioada similară a anului 2015 şi cu 0,1% peste programul de încasări stabilit pentru 2016.

Potrivit datelor MFP, au fost înregistrate creşteri faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent la încasările din: impozitul pe profit (+10,7%), accize (+6,5%), contribuţii de asigurări sociale (+6,9%), impozitul pe salarii şi venit (+3%), precum şi din taxa pe utilizarea bunurilor (+9,7%).

În ceea ce priveşte încasările din TVA, acestea au înregistrat o scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015, de 9,4%, în condiţiile în care au fost afectate atât de reducerea cotei standard de TVA, de la 24% la 20%, începând cu 1 ianuarie 2016, care s-a reflectat în încasările din februarie, cât şi de introducerea unei cote reduse la alimente de 9%, aplicată de la 1 iunie 2015. Cu toate acestea, faţă de programul ANAF, veniturile din TVA au fost cu 0,2% mai mari.

‘Încasările din contribuţii de asigurări sociale la bugetul general consolidat au fost mai mari cu 6,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Asta, în condiţiile în care sunt influenţate negativ de creşterea volumului vărsămintelor la Pilonul II de pensii, în urma creşterii cotei de contribuţii de la 5% în anul 2015, la 5,1% în anul 2016, precum şi de aplicarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin care nu se mai plătesc la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuţiile de asigurări sociale aferente angajatorului din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale’, precizează comunicatul MFP.

La nivelul administraţiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creşteri faţă de anul precedent la veniturile nefiscale cu 15,6%, la impozite şi taxe pe proprietate cu 11,1%, iar la taxa pe utilizarea bunurilor s-a înregistrat o creştere de 6,8%.

Potrivit datelor MFP, cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 150,3 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 4,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, dar s-au redus cu 0,3 puncte procentuale ca pondere în PIB. Cheltuielile de personal au crescut cu 10,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, fiind determinate, în principal, de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015 şi de majorarea salariului minim brut pe ţară.

‘Majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015 au fost de 12% pentru personalul din instituţiile publice locale, 25% pentru personalul din sistemul public sanitar şi a personalului din sistemul public de asistenţă socială, de 5% din luna septembrie şi de 15% din luna decembrie pentru personalul din învăţământ, 10% pentru personalul din sistemul bugetar exclusiv sănătate, învăţământ şi asistenţă socială. Majorarea salariului minim brut pe ţară a fost cu 75 de lei începând cu 1 iulie 2015, de la 975 de lei la 1050 de lei şi cu 200 de lei începând cu 1 mai 2016, de la 1.050 de lei la 1.250 de lei. Menţionăm că în analiza cheltuielilor de personal trebuie ţinut cont de faptul că în trimestrul I 2015 s-a plătit prima tranşă aferentă plăţilor drepturilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti în sumă de aproximativ 1,5 miliarde de lei’, menţionează MFP.

În ceea ce priveşte cheltuielile cu bunuri şi servicii, acestea au crescut cu 0,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, creştere mai mare înregistrându-se la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 8,7%.

De asemenea, au crescut cu 7,8% şi cheltuielile cu asistenţa socială în primele opt luni faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, fiind influenţate în principal de majorarea cu 5% a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2016 şi de dublarea alocaţiei de stat pentru copii începând cu 1 iunie 2015.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 14,9 miliarde de lei, respectiv 2% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor climatice pentru ţările în curs de dezvoltare la 250 de miliarde de......
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor ...
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...