Polonia: Remaniere guvernamentală, demarată prin demisia ministrului de finanţe

Prim-ministrul polonez, Beata Szydlo, a anunţat miercuri demisia ministrului său de finanţe, Pawel Szalamacha, şi atribuirea portofoliului său vicepremierului Mateusz Morawiecki, care rămâne în continuare şi ministru al dezvoltării, informează AFP.
Economica.net - joi, 29 sept. 2016, 04:21
Polonia: Remaniere guvernamentală, demarată prin demisia ministrului de finanţe

Această remaniere ministerială – a explicat premierul Szydlo – se înscrie în restructurarea prevăzută a guvernului, care cuprinde şi crearea unui Comitet economic al Consiliului de Miniştri, care va fi prezidat de Morawiecki. Acesta este autorul unui ‘Plan al dezvoltării responsabile’ care prezintă perspective promiţătoare pentru economia poloneză.

Morawiecki concentrează astfel în mâinile sale toate pârghiile politicii economice ale Poloniei.

Fără să intre în detalii, premierul a dat asigurări că bugetul pe 2017 va permite să se facă faţă tuturor noilor cheltuieli sociale angajate de guvernul său, între care o alocaţie de 115 euro pentru fiecare copil începând de la al doilea copil şi o pensie minimă de 230 de euro.

Economia poloneză se prezintă bine, alocaţia pentru copii impulsionând consumul, iar şomajul reducându-se la 8,5 % în august. Dar ea a trebuit să-şi scadă previziunile de creştere la 3,4 % din PIB în 2016, faţă de 3,6 anterior şi la 3,6 în 2017, faţă de 3,9 % prevăzute anterior.

Investiţiile însă riscă să se încetinească, potrivit FMI, şi deficitul bugetar va atinge pragul de 3 % în 2017.

În ianuarie, agenţia de evaluare financiară Standard and Poor a redus cu un grad nota pe termen lung a Poloniei, la BBB+, evocând o ‘slăbire a instituţiilor’.

În mai, agenţia de notaţie Moody’s a scăzut perspectiva Poloniei de la ‘stabilă’ la ‘negativă’ din cauza ‘riscurilor fiscale’. Ea şi-a menţinut totuşi notaţia neschimbată, la nivelul A2.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...