Legea prevede şi exceptarea de la prezentarea declaraţiei părinţilor sau tutorelui pentru minorii care au domiciliul sau reşedinţa stabilite în statul de destinaţie şi eliminarea obligativităţii menţionării scopului deplasării şi a rutei în cuprinsul declaraţiei notariale ce conţine acordul părinţilor de efectuare a călătoriei de către cetăţeanul român în străinătate însoţit de o altă persoană.
Actul normativ stipulează introducerea cărţii electronice de identitate ca document de călătorie şi eliberarea paşapoartelor de serviciu şi pentru personalul autorităţilor publice care candidează pentru posturi în cadrul unor organizaţii, instituţii sau misiuni internaţionale, dacă se solicită expres, sau care ocupă funcţii de expert naţional detaşat la instituţiile UE.
De asemenea, legea prevede eliberarea paşapoartelor diplomatice pentru persoanele care deţin funcţii asimilate ca rang prim-adjunctului şi adjuncţilor procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ şi procurorului general financiar al Curţii de Conturi, pentru foştii miniştri de Externe, copii aflaţi în întreţinerea titularului de drept sau a soţului/soţiei acestuia, cu condiţia ca aceştia să-i însoţească în misiune oficială în străinătate.
Actul normativ stipulează şi obligarea titularului de a preda paşaportul diplomatic sau de serviciu la încetarea calităţii oficiale şi anularea în evidenţele MAE a paşapoartelor care nu au fost predate.
Legea a fost iniţiată de Guvern.