Ungaria: Votul la referendumul împotriva cotelor de migranţi s-a încheiat. Primele sondaje indică invalidarea scrutinului

Autorităţile maghiare au anunţat închiderea secţiilor de votare la ora locală 19.00 (20.00 ora României), iar primele sondaje de opinie indică faptul că referendumul va fi invalidat ca urmare a prezenţei reduse la urne, deşi 95% din alegătorii care au votat ar fi decis în favoarea respingerii cotelor de migranţi obligatorii impuse de Bruxelles, informează Reuters.
Economica.net - Dum, 02 oct. 2016, 19:19
Ungaria: Votul la referendumul împotriva cotelor de migranţi s-a încheiat. Primele sondaje indică invalidarea scrutinului

Potrivit unui sondaj de opinie al think-tank-ului Nezopont, 95% dintre alegătorii maghiari care s-au prezentat duminică la urne au decis să respingă cotele obligatorii de migranţi impuse de blocul comunitar, însă prezenţa la vot s-a situat sub pragul electoral de 50% necesar pentru ca referendumul să fie validat.

Sondajul de opinie s-a bazat pe un eşantion de 1.000 de alegători maghiari şi a indicat faptul că aproape 3,2 milioane de maghiari au respins cotele de migranţi, în vreme ce 168.000 de alegători s-au prezentat la urne pentru a vota în favoarea cotelor obligatorii impuse de Bruxelles.

Între timp, parlamentarul Fidesz Gergely Gulyas a declarat că până la 45% dintre cetăţenii maghiari cu drept de vot s-au prezentat duminică la urne, iar 95% dintre aceştia au respins cotele obligatorii de migranţi potrivit exit-poll-urilor.

Cu o zi înaintea referendumului, premierul maghiar a lansat un apel la mobilizarea alegătorilor la urne pentru a respinge cotele de migranţi stabilite de Uniunea Europeană, el susţinând că cetăţenii au datoria de a ajuta executivul să lupte cu metodele liberale eşuate ale elitei de la Bruxelles.

„Migraţia în masă fără control înseamnă o ameninţare reală, care pune în pericol modul de viaţă european paşnic şi sigur. Depinde de noi, cetăţenii europeni, să aducem Europa înapoi la raţiune sau să o lăsăm să se dezintegreze”, a spus premierul în ajunul referendumului.

Apelul lui Orban a avut loc în contextul în care un sondaj de opinie dat publicităţii sâmbătă indica faptul că prezenţa la referendum ar putea fi de 46%, după ce în urmă cu o lună prezenţa scontată la vot era de 54%. Însă, pentru ca referendumul să fie validat, este necesară participarea la scrutin a cel puţin 50% plus unul dintre cei 8,27 de milioane de cetăţeni cu drept de vot.

Întrebarea la care cetăţenii din Ungaria au fost chemaţi să răspundă la urne este: „Vreţi ca Uniunea Europeană să poată să impună aşezarea obligatorie a unor cetăţeni care nu sunt ungari în Ungaria, fără aprobarea Parlamentului?”.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...