Câţi bani au românii pentru investiţii şi cât câştigă cei care îi învârt pentru ei

Investiţiile personale ale românilor se apropie de 7% din valoarea depozitelor bancare, adică de peste 6 ori mai mult ca acum 3 ani. Totuşi, valoarea investiţiei medii a unui român nu depăşeşte 100 de euro, faţă de cei 600 din statistica cetăţenilor  Europei Centrale şi de Est. Totodată, profiturile administratorilor de investiţii personale din România nu ajung la un milion de euro.
Adrian Ionescu - joi, 26 ian. 2012, 14:59

Erste Asset Management România (EAM) a obţinut un profit net de până în 400.000 de euro (1.585 milioane de lei), anul trecut, din administrarea celor mai mari fonduri de investiţii mutuale locale, potrivit lui Dragoş Neacşu, preşedintele EAM.

 

EAM este lideră a pieţei fondurilor mutuale cu o cotă de piaţă de 35,29% şi împreună cu Raiffeisen Asset Management acoperă aproape 69 % din piaţă, dacă este inclusă Şi ING Asset Management care administrează fonduri înregistrate în Luxembourg, deşi au expunere aproape numai pe România.

 

Prin urmare, prin extrapolare, profitul obţinut din administrarea de investiţii personale nu poate ajunge la un milion de euro, ţinând seamă de faptul că firmele mici luptă, de fapt, să supravieţuiască pe piaţă.

 

„Vom reveni cu date mai precise, dar ce pot spune este că administrarea de investiţii este mai degrabă un centru de cost pentru firmele care fasc parte din grupuri financiare mari“, a spus Dragoş Neacşu în cadrul unei întâlniri cu ziariştii. În vreme ce profitul EAM pe 2011 a scăzut cu mai mult de jumătate, cifra de afaceri a sporit cu peste 50% până la 29,46 milioane de lei.

 

Pe de altă parte, „mai sunt câteva lucruri de făcut din punct de vedere al reglementărilor, inclusiv fiscale, ca să înregistrăm progrese potrivit potenţialului din România şi acestea să se apropie de statisticile central europene“, spune Dragoş Neacşu, care este şi preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF). Statisticile invocate spun că valoarea investiţiei medii în fonduri mutuale este de puţin peste 100 euro în România, adică mult sub media din Europa Centrală şi de Est, unde o persoană investeşte în medie circa 600 de euro.

 

Oficialul AAF crede că „România are potenţialul să se apropie de această medie în următorii trei sau patru ani“, a mai spus Neacşu contând şi pe eventualele intrări de capital peste graniţă, dar şi pe revenirea economiei.

 

AAF face parte dintr-o initiativă de dezvoltare a pieţei regionale din care fac parte 9 ţări din Europa Centrală şi de Est, fapt care ar putea uşura demersurile administratorilor români de a-şi vinde fondurile peste hotare.

 

Piaţa

 

Peste 45% din activele nete de 6,87 miliarde de lei ale fondurilor locale sunt în fonduri monetare care fac plasamente mai ales în depozite şi alte instrumente bancare. O proporţie de peste 29% aparţine fondurilor de obligaţiuni, cu grad ceva mai mare de risc, care fac plasamentee în titluri de stat şi în general în obligaţiuni.

 

Mai sunt pe piaţă fondurile diversificate, care au diferite proporţii de plasamente în acţiuni şi fondurile de acţiuni propriu zise. Alte tipuri de fonduri care fac plasamente în obligaţiuni în valută, sau care au reţete de echilibrare între acţiuni şi depozite bancare acoperă peste 16 % din piaţă.

 

Societăţile de administrare a investiţiilor mai au în gestiune şi peste 82 de milioane de lei sub forma unor conturi individuale. Pentru acestea investitorii contractează direct serviciile administratorilor. Cel mai mare furnizor de servicii de investiţii personalizate este Certinvest, cu active de peste 41 de milioane de lei, urmată de Raiffeisen Asset Management cu peste 37 de milioane de lei, potrivit statisticilor AAF din 31 decembrie.

 

În fine, în afară de fondurile mutuale pe piaţă se mai află şi fondurile mutuale numite „închise“, pentru că nu emit şi nici nu răscumpără continuu titluri, aşa cum fac fondurile mutuale („deschise “).

Participarea la fondurile închise se face odată cu înfiinţarea acestora, iar ieşirea doar la încheierea durate lor de existenţă, dar unele prevăd şi subscrierea sau exitul periodic. Valoarea totală a activelor lor este de 259 de milioane de lei (excluzând SIF-urile, care sunt listate la Bursă).

Cei mai mari administratori pe acest segment sunt Raiffeisen Asset Managament, Certinvest, Globinvest din Cluj şi OTP Asset Management (vezi ataşat Raportul AAF de decembrie 2011).

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul lunii viitoare, au anunţat vineri sindicatele, după ce nu s-a ajuns......
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...