Astăzi, deputații din comisiile reunite de Sănătate și cea Juridică se întâlnesc pentru a discuta pe seama unui proiect ce prevede o directivă europeană privind producerea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun.
Însă, acest proiect conține mai multe amendamente care au fost discutate inclusiv săptămâna trecută la Senat.
Senatorul PND Daniel Fenechiu propune trei modificări importante la această lege. Prima se referă la redefinirea spațiului public – acesta ar urma să fie definit ca orice spațiu care are pereți de jur împrejur și tavan. Asta înseamnă că va putea fuma inclusiv pe terase și balcoane.
Un alt amendament se referă la existența unor spații special amenajate pentru fumători, ceea ce ar reîntoarce legea la situația de acum câțiva ani, atunci când în restaurante și spații comerciale existau spații special amenajate pentru fumători.
De asemenea, tot el propune ca fumătorii să se poată organiza în asociații și în cluburi dedicate lor.
Tot la același proiect de lege există și două amendamente ale Aureliei Cristea, deputată PSD. Ea este considerată inițiatoarea legii antifumat.
Aurelia Cristea propune înăsprirea legii prin interzicerea fumatului în mașină atunci când se află și un minor sau o femeie însărcinată.
Rămâne de văzut ce raport va conține această comisie reunită. Raportul va merge în plenul Camerei Deputaților, care este cameră decizională.