Ministrul Energiei ar putea pleca din Guvern – News.ro. Cioloş va avea vineri o discuţie cu Victor Grigorescu

Premierul Dacian Cioloş va avea în cursul zilei de vineri o întâlnire cu ministrul Energiei, Victor Grigorescu, au declarat, pentru News.ro, surse oficiale, fiind posibil ca, în urma discuţiilor, Grigorescu să părăsească Executivul, după controversele privind veniturile sale de pe urma închirierii unui site.
Economica.net - vin, 07 oct. 2016, 11:09
Ministrul Energiei ar putea pleca din Guvern - News.ro. Cioloş va avea vineri o discuţie cu Victor Grigorescu

Întâlnirea dintre Cioloş şi Grigorescu va avea loc în după-amiaza zilei de vineri, după ce premierul se va întâlni cu vicepreşedintele CE Federica Mogherini.

Potrivit unor surse oficiale, Cioloş ar urma să îi ceară ministrului să se retragă din Guvern, din cauza controverselor apărute cu privire la veniturile lui Grigorescu de pe urma închirierii unui site.

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a oferit vineri, pe Facebook, explicaţii suplimentare privind platforma monitoreu.com pe care a cedat-o în folosinţă timp de un an pentru 792.000 lei, susţinând că a oprit proiectul pentru că nu mai funcţiona, însă nu spune nici acum cine i-a plătit banii pentru închirierea site-ului.

Platforma, pe care ministrul o caracterizează ca fiind un start-up dedicat analizei pe surse deschise a politicilor comerciale comune a Uniunii Europene, nu este accesibilă în prezent.

“Simplul motiv pentru care nu mai funcţionează astăzi ţine de faptul că din aprilie 2015, când a încetat contractul, nu am mai avut nicio ofertă până în luna septembrie a aceluiaşi an când am decis să îl opresc. Am oprit proiectul pentru că nu mai funcţiona şi nici nu am simţit că poate continua aşa cum era construit”, a scris Grigorescu, pe contul personal de Facebook.

El afirmă că adresa de internet îi aparţine în continuare şi nu a renunţat la ideea de a continua un astfel de proiect.

Mai mult, ministrul Energiei susţine că site-ul nu era pentru publicul larg şi nu era destinat vânzării de publicitate bazată pe trafic online.

“Putem numi proiectul meu (monitoreu.com) site sau platformă online, pentru că el respectă definiţia acestora. El este, însă, mai mult o aplicaţie software pentru că răspundea unor nevoi specifice ale celui care interacţiona cu ea. Era un instrument de filtrare a informaţiilor publice, pentru a le selecta pe cele relevante în vederea unei mai bune înţelegeri a politicilor comerciale europene”, a scris Grigorescu.

Potrivit ministrului, platforma a fost un instrument de business pentru un număr redus de persoane, “chiar dacă acest instrument a avut o adresă de internet ca orice alt site”. “Faptul că putea fi accesat de oricine nu îl făcea un site obişnuit”, susţine ministrul.

Joi, Grigorescu furnizase primele explicaţii referitoare la suspiciunile legate de banii pe care susţine că i-a încasat dintr-un site, tranzacţie verificată şi de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), susţinând că a încasat 792.000 lei, impozabili, din cedarea folosinţei platformei online monitoreu.com, pe care o deţine, pentru un an.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat, în septembrie, că va verifica declaraţiile de avere ale lui Victor Vlad Grigorescu, ministrul Energiei, descoperind unele neclarităţi în declaraţiile de avere ale acestuia.

„Referitor la verificarea declaraţiilor mele de avere din partea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), consider că aceasta este cât se poate de normală. Înţeleg că ea a fost declanşată la cererea unei persoane particulare, lucru posibil şi firesc conform legilor în vigoare. Orice declaraţie de avere, mai ales a demnitarilor statului român, poate fi contestată sau verificată la solicitarea oricui doreşte să depună o astfel de cerere”, a afirmat Grigorescu, într-un comunicat transmis presei joi, de Ministerul Energiei.

Ministrul susţine că investigaţia ANI este „cât se poate de normală” şi arată că se pune la dispoziţia ANI „fără nici un fel de rezerve”.

Grigorescu menţionează că a trecut încă de la început în declaraţiile sale personale de avere o tranzacţie începută la data de 1 aprilie 2014 şi finalizată la data de 31 martie 2015.

Ministrul susţine că obiectul tranzacţiei menţionate este o platformă online dedicată analizei pe surse deschise a politicilor comerciale comune a Uniunii Europene prin care se agregau datele vizând aceste politici, inclusiv date statistice oferite de Eurostat.

„Domeniul de internet pe care a fost funcţională platforma este monitoreu.com. Domeniul respectiv fost înregistrat în anul 2012 şi se află în continuare în proprietatea mea”, spune ministrul Energiei.

Însă platforma nu este activă în acest moment: atunci când jurnaliştii încearcă să o acceseze, navigatorul afişează un mesaj corespunzător, care indică faptul că site-ul nu poate fi accesat.

Cu toate acestea, ministrul susţine că platforma a fost un proiect care a rezultat din experienţa sa îndelungată la Bruxelles şi din cunoaşterea politicilor economice de la nivelul Uniunii Europene.

„Platforma a fost un model de analiză întâlnit în mediul economic de la Bruxelles, unde astfel de soluţii digitale sunt utile pentru a putea identifica trendurile viitoare ale politicilor europene şi pentru predicţii legate de oportunităţi de business pentru actorii implicaţi în acest domeniu”,afirmă Grigorescu.

Platforma a fost un start-up funcţional pentru care a primit mai multe oferte la momentul respectiv, spune oficialul.

„Am acceptat o ofertă de a ceda folosinţa acestei platforme timp de un an contra sumei de 792.000 lei, impozabili, care se regăseşte în declaraţia mea de avere, cu opţiunea ca la finalul contractului să pot dezvolta un proiect de anvergură. O altă tranzacţie nu a mai avut loc. Domeniul online pe care a funcţionat platforma este înregistrat pe numele meu personal, iar tranzacţia a fost făcut de asemenea în nume personal, motiv pentru care ea şi figurează ca atare în declaraţiile de avere”, susţine Grigorescu.

Potrivit ministrului, plata a fost declarată şi impozitată în totalitate.

Ministrul a trecut, în declaraţia sa de avere, că a obţinut bani din cedarea folosinţei unui „bun mobil” către o firmă din insulele britanice Turks & Caicos, un paradis fiscal, fără a specifica despre ce bun este vorba.

În declaraţia de avere semnată pe 17 decembrie 2015, la scurt timp după numirea în funcţia de ministru al Energiei, Victor Grigorescu arăta că a încasat 568.050, fără a preciza dacă este vorba de lei sau euro, din cedarea folosinţei, fără să ofere alte amănunte legate de bunuri şi sursa venitului.

În 14 iunie 2016, Victor Grigorescu a completat o nouă declaraţie de avere, obligatorie pentru anul fiscal 2015.

În declaraţia din iunie, ministrul Energiei a menţionat că a cedat folosinţa unui bun mobil către o societate offshore, în perioada 15 ianuarie- 15 aprilie 2015, pentru suma de 237.500 lei (peste 50.000 euro).

Ministrul nu a trecut nici de data aceasta declaraţia de avere despre ce bun mobil este vorba.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...