Grecia: Controlorii aerieni în grevă, zeci de zboruri anulate

Companiile aeriene greceşti sau care deservesc Grecia au anunţat sâmbătă, 8 octombrie, anularea a numeroase zboruri, în prima zi a unei greve a controlorilor de trafic aerian, prevăzută să dureze până joi, relatează AFP, potrivit Agerpres. 
Economica.net - sâm, 08 oct. 2016, 10:24
Grecia: Controlorii aerieni în grevă, zeci de zboruri anulate

Companiile elene Aegean şi Olympic au anulat împreună toate zborurile internaţionale, în timp ce Ryanair a anunţat că a anulat 110 zboruri pentru întregul weekend.

Compania low-cost a lansat un apel Comisiei europene pentru ca ea să „împiedice aceste greve ale controlorilor de trafic aerian să se repete”.

Controlorii protestează împotriva aplicării reformelor care le înlătură rolul administrativ fără ca aceasta să se fi discutat cu sindicatul lor. Ministrul grec al transporturilor, Christos Spirtzis le-a reproşat „o grevă din motive politice”, „fără o cerere precisă”, dar s-a declarat dispusă să discute cu greviştii dacă vor.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...