‘Soluţiile vor veni tot din industrie, atunci când vorbim despre prevenţie în asigurările împotriva catastrofelor. Cred că prevenţia este pusă într-un sistem public de conştientizare şi probabil că asigurătorul ia în calcul modelul actuarial. În domeniul asigurărilor obligatorii pentru locuinţă nu şi-au găsit locul sancţiunile, aşa cum este în cazul RCA. Responsabilitatea este, până la urmă, la administraţiile locale. Când vorbim despre o penetrare de 20% la aceste asigurări obligatorii de locuinţe, atunci avem o problemă, este clar. Întrebarea este cine sancţionează acest aspect. Asta are de-a face cu modelul cultural, dar şi cu modelul de venituri. În Cehia, de exemplu, asigurarea locuinţei nu este obligatorie, dar acoperirea este de 60%. La noi, mai trebuie lucrat la detalii. Ce propunem este să facem un pas înainte şi partea care revine asigurărilor să fie din ce în ce mai mare’, a spus Negriţoiu.
Potrivit datelor oficiale ale Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), până la finele lunii iulie, s-a înregistrat un total de 301 dosare de daună avizate, dintre care 271 au fost deschise pe fondul inundaţiilor ce au avut loc pe întreg teritoriul ţării.
În total, PAID România a plătit, în iulie, despăgubiri în valoare de 128.113 lei, dintre care 124.852 lei pentru poliţe de tip A (o sumă asigurată de 20.000 de euro şi o primă de asigurare de 20 de euro/an) şi 3.261 lei pentru poliţe de tip B (o sumă asigurată de 10.000 de euro şi o primă de asigurare de 10 euro/an).
Comparativ cu luna iulie 2015, numărul poliţelor în vigoare a crescut cu 16,32%, de la 1,49 milioane la 1,74 milioane. Numărul poliţelor de tip A a crescut cu 18,62%, în timp ce numărul celor de tip B a scăzut cu 4,92%.
La finalul lunii iulie 2016, gradul de cuprindere în asigurare a ajuns la 19,65% la nivel naţional. Regiunile cu cele mai mari grade de cuprindere sunt Banat – 27,15%, Muntenia – 23,99% şi Dobrogea – 22,14%. Acestea sunt urmate de Transilvania – 20,43%, Crişana – 17,89%, Maramureş – 16,2%, Moldova – 16,06%, Bucovina – 14,81% şi Oltenia – 11,07%.
Poliţa obligatorie de asigurare PAD acoperă trei riscuri specifice României: cutremur, inundaţie şi alunecare de teren. Preţul unei poliţe care acoperă suma de 20.000 de euro este de 20 de euro pe an pentru locuinţele de tip A, adică acelea construite din cărămidă, beton armat sau orice alt material rezultat în urma unui tratament termic şi/sau chimic. Imobilele de tip B, adică cele construite din cărămidă nearsă sau orice alt material nesupus unui tratament termic şi/sau chimic pot fi asigurate prin intermediul poliţei PAD contra sumei de 10 euro pe an, pentru o despăgubire de 10.000 de euro