INS a revizuit în urcare creşterea economică a României din 2014, de la 3% la 3,1%

Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit în creştere uşoară, cu 0,01%, cifrele privind avansul Produsului intern brut în 2014, astfel încât, creşterea economiei în termeni reali s-a cifrat la 3,1% potrivit datelor definitive prezentate marţi, faţă de 3% în datele semidefinitive prezentate la finalul anului trecut.
Economica.net - mar, 11 oct. 2016, 07:46
INS a revizuit în urcare creşterea economică a României din 2014, de la 3% la 3,1%

Potrivit INS, comparativ cu varianta semidefinitivă, în varianta definitivă Produsul intern brut nominal estimat pentru anul 2014 s-a majorat cu 0,08%.

Produsul intern brut estimat pentru anul 2014 – date definitive a fost de 668,143 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 3,1% faţă de anul 2013, precizează INS.

Din punctul de vedere al formării PIB, în 2014 modificări în creştere ale contribuţiei la avansul economiei, între cele două estimări, au înregistrat: Administraţia publică şi apărarea; asigurările sociale din sistemul public; învăţământul; sănătatea şi asistenţa socială, de la +0,2% la +0,8%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +6 puncte procentuale (de la 102% la 108%) şi Agricultura, silvicultura şi pescuitul, de la +0,1% la +0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +1,9 puncte procentuale (de la 102,4% la 104,3%).

Pe de altă parte, contribuţiile sectoarelor construcţii, informaţii şi comunicaţii şi comerţ la avansul economiei româneşti au fost modificate în scădere astfel: Construcţiile, de la +0,2% la +0,1%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu -0,4 puncte procentuale (de la 102,3% la 101,9%); Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante, de la +0,3% la +0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu -0,6 puncte procentuale (de la 102,2% la 101,6%); Informaţiile şi comunicaţiile, de la +0,5% la +0,4%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu -2,3 puncte procentuale (de la 109,4% la 107,1%); Impozitele nete pe produs, de la +0,5% la +0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu -2,4 puncte procentuale (de la 104,2% la 101,8%).

Din punctul de vedere al utilizării Produsului intern brut, în anul 2014, modificări ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat: cheltuiala pentru consumul final al instituţiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei, de la -0,2% la +0,3%, ca urmare a majorării volumului său cu 99,9 puncte procentuale (de la 62,1% la 162%) şi formarea brută de capital fix, de la +0,6% la +0,8%, ca urmare a modificării volumului său cu +0,7 puncte procentuale (de la 102,5% la 103,2%).

Institutul Naţional de Statistică a publicat şi un grafic cu datele privind creşterea PIB în perioada 2005 – 2015, potrivit căruia România a consemnat cel mai semnificativ avans al economiei în anul 2008, plus 8,5%, urmat în anul următor de cel mai pronunţat declin economic, minus 7,1%.

Te-ar mai putea interesa și
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la prețul de 100.000 mai devreme decât se așteptau investitorii și......
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o ...
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...