Preşedintele Camerei Deputaţilor: Din proiectul privind conversia creditelor a fost eliminat şi plafonul de 250.000 de franci

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a declarat marţi că proiectul de lege privind conversia creditelor în franci elveţieni va fi votat în plen săptămâna viitoare. Iordache a precizat că deputaţii au eliminat din proiect şi amendamentul potrivit căruia de conversia creditului pot beneficia doar persoanele care au contractat împrumuturi de maximum 250.000 de franci elveţieni.
Economica.net - mar, 11 oct. 2016, 19:15
Preşedintele Camerei Deputaţilor: Din proiectul privind conversia creditelor a fost eliminat şi plafonul de 250.000 de franci

‘Săptămâna viitoare vom vota moţiunea simplă pe Justiţie, adică marţea viitoare, dar şi legea privind creditele în franci elveţieni, o lege mult aşteptată. Acel prag de 250.000 a fost eliminat. Sunt două lucruri diferite: gradul de îndatorare e una şi acest prag de 250.000 care a fost introdus aseară în comisie, astăzi, prin votul colegilor, dimineaţă când am discutat pe articole, a fost scos. Era discriminatoriu din punctul nostru de vedere. Dacă ai 300 sau ai 500 sau ai 400 sau ai 250… De ce 250 şi nu 300? Nu mai este nici pragul de îndatorare de 50%, nici acest plafon de 250.000 de franci elveţieni. Dimineaţă, când am discutat toate partidele politice, inclusiv liberalii – că la această lege au stat în sală -, au susţinut asta. Eu cred că săptămâna viitoare, dacă reuşim să venim şi să avem cvorum, această lege va fi adoptată, pentru că, repet, este aşteptată de foarte mulţi români în acest moment’, a spus Iordache, la Realitatea Tv.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi pe articole proiectul de lege care prevede obligaţia băncilor de a face conversia în lei, la cursul BNR din momentul contractării împrumutului, a creditelor persoanelor fizice în franci elveţieni. Proiectul nu a putut primi votul final, şedinţa de plen fiind suspendată din lipsă de cvorum.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la începutul acestei luni a fost decizia grupului austriac de a pune sub......
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" ...
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...