Pîslaru: România nu îşi permite să fie un stat asistenţial

România nu va fi niciodată un stat asistenţial, însă este important să înţelegem că trebuie să prevenim abandonul, vulnerabilizarea categoriilor şi nu să le constatăm şi să reacţionăm la ele, a declarat marţi ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Dragoş Pîslaru.
Economica.net - mar, 11 oct. 2016, 20:44
Pîslaru: România nu îşi permite să fie un stat asistenţial

‘În ţara în care cu toţii ne credem deştepţi şi ştim că de fapt n-are sens să ne implicăm pentru că oricum nu merită şi pe cei care se implică îi arătăm cu degetul şi zicem ‘ce fraieri sunt că se implică’, în această ţară noi avem nişte probleme pe care le ţinem sub preş de foarte multă vreme şi considerăm că ţara asta eventual este reprezentata de câteva mici comunităţi …Sunt câteva oraşe care au o dinamică care, foarte important, e izvorâtă de jos în sus, nu numai de sus în jos, de undeva de la un stat asistenţial. România niciodată nu va fi un stat asistenţial. Nu ne permitem să fim un stat asistenţial..Trebuie să avem o plasă de siguranţă, fireşte…Dar ce e mai important ca şi concept de dezvoltare economică, legat de forţa de muncă, de sistemul de pensii, de sistemul de asistenţă socială este să înţelegem că trebuie să prevenim abandonul, vulnerabilizarea categoriilor şi nu să le constatăm şi să reacţionăm la ele. Trebuie să venim cu servicii prin care putem să îi ajutăm şi aceste lucruri schimbă paradigma de la pasiv la activ’, a spus Pîslaru la Digi 24.

În opinia acestuia, este critică crearea de locuri de muncă, pentru a susţine inclusiv bugetul asigurărilor sociale, în condiţiile în care o parte a populaţiei este aptă de muncă, dar nu este integrată pe piaţa muncii.

‘În acest moment este critic pentru noi, pentru a susţine inclusiv bugetul asigurărilor sociale, să creăm locuri de muncă, este un lucru critic pentru această societate. Crearea de locuri de muncă în primul rând trebuie să plece de la faptul că am o parte întreagă de populaţie care este aptă de muncă şi care nu este în acest moment integrată în activităţi legate de ocupare. O parte bună din ei îşi caută de lucru şi nu îşi găsesc pentru că nu au aptitudinile respective şi nu prea îi ajută societatea să şi le găsească, iar alta a renunţat chiar să le mai caute şi sunt în sistemul acesta de semisubzistenţă, subzistenţă în zona rurală şi practic îşi duc viaţa de la o zi la alta combinând nişte ajutoare sociale pe care le primesc cu nişte lucruri pe care le obţin’, a explicat ministrul Muncii.

Referitor la conceptul de incluziune socială a celor care primesc ajutoare, Dragoş Pîslaru a precizat că pentru niciun partid politic nu a rentat să renunţe la această masă socială ‘capturată complet’.

‘Până acum n-a rentat pentru niciun partid politic să renunţe la o masă socială capturată complet, pentru că pe semnătura primarului se dau acele ajutoare sociale care creează dependenţă. Oamenii aceia nu primesc suficienţi bani ca să iasă din starea lor, primesc suficienţi bani cât eventual să îşi înece amarul cu alcool, să se îmbolnăvească, să vină să greveze sistemul de sănătate, să mă ducă la cazuri de violenţă domestică, să vină să distrugă familii unde copiii ajung în abandon şcolar, perpetuând de fapt starea lor de sărăcie şi de vulnerabilitate, ei fiind o masă de manevră în acest moment care pentru politica tipică de până acum a fost foarte convenabilă. Sunt însă şi cazuri excepţionale în care avem edili la nivel local care au determinat modificări şi schimbări şi au intrat cu politici active’, a mai spus ministrul Muncii.

El a subliniat că statul a făcut prea puţin în această zonă, preocupările fiind legate de indexări de alocaţii sau indemnizaţii şi nu de investiţii în zona de servicii.

‘Statul însă în sine a făcut foarte puţin progres înspre zona aceasta. La noi preocupările majore legislative au fost cum să indexăm o alocaţie sau o indemnizaţie şi nu cum să investim în zona de servicii pentru ca să ajungem să nu mai avem atât de mulţi oameni cu alocaţii, indemnizaţii şi ce mai avem pe partea de asistenţă socială. Aici e un lucru foarte simplu. Noi putem să alegem să cheltuim bani pe partea de asistenţă sau să investim bani în asistenţa socială. Pentru că dacă privim incluziunea socială ca o investiţie într-un viitor, într-o Românie care într-adevăr să arate mai bine din perspectiva afacerilor sociale, atunci e cu totul altceva’, a subliniat Pîslaru.

Şeful de la Muncă susţine că o investiţie în prevenirea abandonului copiilor ar costa de şapte ori mai puţin decât instituţionalizarea acestora în sistemul de protecţie.

‘Vă dau un exemplu. Dacă eu aş investi în prevenirea abandonului copiilor de către familii m-ar costa de şapte ori mai puţin decât costul instituţionalizării copilului în sistemul de protecţie..Şi aş elimina cauza. Mă costă de şapte ori mai puţin să ţin copilul acela în familia lui decât să îl educ şi să plătesc anual costurile de instituţionalizare. Se pune acum întrebarea: dacă e aşa de evident de ce nu se face asta? Pentru că instituţiile noastre de asistenţă socială au propria lor logică. Ele îşi prezervă mai degrabă status qvo-ul, numărul de angajaţi, nu există o aliniere între minister, DGASPC (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului n.r.), structurile judeţene şi structurile locale şi atât timp cât nu există această aliniere, la care lucrez de când am venit în minister, să explicăm că suntem toţi pe aceeaşi lungime de undă şi dacă nu migrăm către servicii, suntem condamnaţi doar să rulăm bani din ce în ce mai mulţi şi la un moment dat să descoperim că nu avem efectele scontate’, a mai spus Pîslaru.

Potrivit ministrului Muncii, această politică legată de investiţii în servicii este ‘politica de noua generaţie’ în mai toată lumea civilizată.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...