Voiculescu: Problema cardului de sănătate este una gravă. Dacă nu se rezolvă, luăm în calcul alte măsuri

Problema informatică a sistemului cardului de sănătate este una gravă, pentru care se caută rezolvarea chiar acum, iar dacă nu va putea fi rezolvată foarte curând vor fi luate în considerare alte măsuri, mergând până la modificarea Hotărârii de Guvern care cuprinde Contractul-cadru, pentru a avea siguranţa că pacienţii îşi pot primi medicamentele, iar medicii pot raporta, a anunţat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 12 oct. 2016, 13:31
Voiculescu: Problema cardului de sănătate este una gravă. Dacă nu se rezolvă, luăm în calcul alte măsuri

„Problema informatică este una gravă, problema informatică îşi caută rezolvarea chiar acum. Pe de altă parte, dacă problema informatică nu va putea fi rezolvată foarte curând, vom avea în vedere alte măsuri. Alte măsuri printre care, şi luăm în considerare, conform discuţiilor pe care le-am avut cu preşedintele CNAS, chiar acum câteva minute, inclusiv modificarea Hotărârii de Guvern care cuprinde Contractul-cadru pentru a ne asigura că pacienţii îşi pot primi medicamentele, iar medici pot raporta”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Vlad Voiculescu a explicat că în Contractul-cadru există limitări care ar trebui „relaxate” în cazul în care sistemul cardului de sănătate nu funcţionează.

„Există nişte limitări în contract pe care s-ar putea să trebuiască să le relaxăm dacă sistemul informatic pe care l-am pus la dispoziţia spitalelor şi a medicilor de familie şi a farmaciilor nu funcţionează”, a spus Voiculescu.

El a adăugat că medicii nu pot fi făcuţi vinovaţi dacă sistemul informatic nu funcţionează, iar pacienţii nu trebuie să sufere.

„Dacă statul are o problemă informatică asta nu înseamnă că oamenii trebuie să rămână fără medicamente sau spitalele fără să poată să deconteze servicii. Dacă nu putem repara sistemul informatic atunci nu o să rămână toată ţara blocată, o să găsim alte metode. Sunt în contact permanent cu preşedintele CNAS, cunosc problema, avem un grup de lucru care se ocupă de asta”, a adăugat Voiculescu.
Potrivit ministrului, autorităţile caută soluţii pentru a rezolva problema, înlocuirea sistemului informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nefiind o opţiune.

„Ce facem în acest moment este că ne uităm la posibile soluţii şi aceste posibile soluţii cuprind atât o soluţie informatică, cât şi o soluţie care nu ţine de sistemul informatic dacă nu suntem în stare să îl reparăm pe ăsta destul de curând. Nu cred că aceasta este o soluţie, să înlocuim sistemul informatic al Casei pentru că acesta nu funcţionează în acest moment”, a adăugat Voiculescu.

Pe de altă parte, pe site-ul CNAS a fost afişat programul raportărilor, având în vedere că, în perioada în care sistemul cardului de sănătate nu funcţionează în parametri normali, furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate pot acorda asiguraţilor servicii offline.

Potrivit CNAS, serviciile medicale acordate offline vor putea fi raportate şi validate de sistemul informatic în termen de trei zile lucrătoare după cea în care s-a acordat serviciul respectiv, astfel: pentru serviciile acordate în cursul zilei de luni, 10 octombrie 2016, raportarea şi validarea se poate face până joi, 13 octombrie 2016, ora 23.59; pentru serviciile acordate în cursul zilei de marţi, 11 octombrie 2016, raportarea şi validarea se poate face până vineri, 14 octombrie 2016, ora 23.59; pentru serviciile acordate în cursul zilei de miercuri, 12 octombrie 2016, raportarea şi validarea se poate face până luni, 17 octombrie 2016, ora 23.59.

Conform datelor Direcţiei Generale Tehnologia Informaţiei din cadrul CNAS, în cursul zilei de marţi, la nivelul întregii ţări au putut fi raportate şi validate circa 50 la sută din serviciile medicale efectuate, în medie, în cursul unei zile normale de lucru.

CNAS precizează că va comunica în timp util furnizorilor de servicii medicale care sunt soluţiile de raportare şi validare a serviciilor efectuate, în cazul în care situaţia actuală se prelungeşte, astfel încât activitatea lor să nu fie perturbată, iar pacienţii asiguraţi să nu aibă de suferit.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP Braşov. ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...