Procurorul general trimite Camerei Deputaţilor cererea DNA de urmărire penală a Elenei Udrea

Procurorul general Augustin Lazăr a trimis Camerei Deputaţilor solicitarea DNA de începere a urmăririi penale pe numele fostului ministru Elena Udrea, pentru două infracţiuni de instigare la luare de mită privind campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2009.
Economica.net - joi, 13 oct. 2016, 08:06
Procurorul general trimite Camerei Deputaţilor cererea DNA de urmărire penală a Elenei Udrea

‘În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituţia României, art. 12 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999, art. 305 alin. 4 din Codul de procedură penală şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270/10.03.2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor să formuleze cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de Udrea Elena Gabriela, fost ministru al Turismului şi membru al Camerei Deputaţilor, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de instigare la luare de mită prev. de art. 47 din Codul penal rap. la art. 289 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi a art. 5 Cod penal’, se arată într-un comunicat al Parchetului General, transmis joi AGERPRES.

Potrivit DNA, dosarul are ca obiect fapte prin care, pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din anul 2009, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni, care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

În cursul lunii septembrie, procurorii i-au pus sub acuzare pe Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Turismului, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, suspectaţi de luare de mită, precum şi pe Elena Udrea, pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de spălare de bani.

Ulterior, au fost obţinute noi probe cu privire la săvârşirea de către Udrea a două infracţiuni de instigare la luare de mită, pentru care se impune extinderea urmăririi penale.

‘Pe baza probelor respective a rezultat că Elena Udrea i-a determinat pe Gheorghe Nastasia, secretarul general al Ministerului Turismului, precum şi pe Victor Tarhon, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea (instituţie care primea finanţare şi de la Ministerul Turismului pe diferite proiecte), să ceară reprezentanţilor unor societăţi comerciale care aveau contracte cu cele două instituţii să achite contravaloarea unor servicii de publicitate furnizate în cadrul campaniei electorale. Plata s-a realizat în baza unor contracte fictive, iar legătura dintre persoanele care obţineau fondurile infracţionale şi prestatorii de servicii a fost realizată de către Udrea Elena Gabriela’, susţine DNA.

Conform DNA, Udrea coordona persoanele care au acţionat ca intermediari pentru transferurile bancare realizate, astfel încât banii obţinuţi pe cale nelegală să ajungă la societăţile care prestau servicii legate de campanie.

Procurorii precizează că, în acest dosar, Gheorghe Nastasia, Victor Tarhon, Silviu Ioan Wagner, Ioana Băsescu şi Giovanni-Mario Francesco sunt cercetaţi sub control judiciar, aceeaşi măsură fiind dispusă şi faţă de Elena Udrea în legătură cu cele cinci infracţiuni de spălare de bani.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...