MFE – Stagii de practică pentru elevi şi studenţi: 48 mil. euro din fonduri UE pentru programe de învăţare la locul de muncă

Aproape 50 de milioane de euro sunt disponibile din fonduri europene pentru susţinerea programelor de învăţare la locul de muncă şi creşterea numărului de absolvenţi integraţi pe piaţa muncii din România, informează Ministerul Fondurilor Europene (MFE).
Economica.net - vin, 14 oct. 2016, 10:10
MFE - Stagii de practică pentru elevi şi studenţi: 48 mil. euro din fonduri UE pentru programe de învăţare la locul de muncă

MFE a deschis joi apelul de proiecte ‘Stagii de practică pentru elevi şi studenţi, în sectorul agroalimentar, industrie şi servicii’, cu o alocare totală de peste 47,8 milioane de euro din Programul Operaţional Capital Uman (POCU). Proiectele se pot depune prin sistemul informatic MySMIS 2014 până la data de 9 decembrie 2016, ora 16:00.

Potrivit unui comunicat al MFE, fondurile europene destinate acestui apel au ca obiectiv creşterea numărului absolvenţilor integraţi pe piaţa muncii, prin susţinerea programelor de învăţare la locul de muncă pentru elevii din învăţământul gimnazial, liceal şi post-liceal, inclusiv şcoli de maiştri.

‘O şcoală ruptă de practică e bună doar pentru diplome fără valoare. Am fost recent la Alba Iulia şi Oradea, unde am vorbit cu investitori ce se plâng că forţa de muncă nu e bine pregătită. Prin această linie de finanţare, oamenii vor fi formaţi direct în companii, prin parteneriate între acestea şi licee’, a declarat Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene.

Pot depune proiecte în cadrul acestui apel instituţiile din piaţa educaţională (Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice prin agenţii şi organisme subordonate sau coordonate, şcoli acreditate, publice şi private), în parteneriat de practică şi formare cu angajatori (companii de practică), asociaţii profesionale, Camere de Comerţ şi Industrie, organizaţii neguvernamentale, furnizori de orientare şi consiliere profesională.

Acţiunile proiectelor se vor desfăşura în cele 7 regiuni mai puţin dezvoltate ale României. Un proiect selectat poate primi între 75.000 şi 500.000 euro, iar perioada maximă de implementare este de 24 de luni.

Ghidul solicitantului a fost lansat în consultare publică în urmă cu o lună şi varianta finală a integrat observaţii şi propuneri din partea factorilor implicaţi.

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...