Companiile care operează zăcământul Kashagan au început să exporte ţiţei

Prima livrare de ţiţei din zăcământul gigant Kashagan din Kazahstan a fost trimisă vineri la export prin două conducte, a anunţat Ministerul Energiei de la Astana, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 14 oct. 2016, 16:23
Companiile care operează zăcământul Kashagan au început să exporte ţiţei

Kazahstanul deţine 16,88% din zăcământul offshore prin KMG Kashagan, o subsidiară a KazMunayGaz. Ceilalţi acţionari sunt Eni (Italia), Exxon Mobil (SUA), Royal Dutch Shell (Olanda), Total (Franţa), CNPC (China) şi Inpex (Japonia).

Companiile energetice care dezvoltă proiectul au livrat 7.700 de tone de petrol prin conducta privată Caspian Pipeline Consortium (CPC) şi 18.800 de tone printr-o conductă operată de firma de stat KazTransOil, a anunţat Ministerul Energiei din Kazahstan. Instituţia a precizat că vor continua lucrările de testare la zăcământ şi ‘va mai dura o perioadă până când vor fi derulate operaţiuni stabile’.

De asemenea, din zăcământul Kashagan s-au livrat 22,8 milioane metri cubi de gaz, printr-un sistem de gazoducte deţinut de stat.

Săptămâna aceasta, ministrul Energiei din Kazahstan, Kanat Bozumbayev, a anunţat că patru sonde de la Kashagan produc în total 90.000 de barili pe zi (bpd).

Dezvoltarea zăcământului a costat aproximativ 50 de miliarde de dolari şi ar urma să producă 75.000 bpd în octombrie, apoi între 150.000 – 180.000 bpd în noiembrie şi decembrie.

KMG International este o companie care desfăşoară operaţiuni majore în rafinare, petrochimie, retail, trading, upstream şi servicii industriale în 15 ţări. În România, Grupul operează rafinăria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de procesare de peste 5 milioane de tone/an, Vega Ploieşti – cea mai veche unitate de profil în funcţiune (1905), dar şi o reţea de distribuţie a carburanţilor formată din peste 740 de puncte de alimentare, 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii şi trei staţii de îmbuteliere GPL, şapte depozite.

Te-ar mai putea interesa și
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) își adaugă în portofoliul de produse fără fum, destinate exclusiv......
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...