Măsuri propuse de PMB pentru reducerea poluării: „O zi pe lună pe jos” şi taxarea diferenţiată a parcărilor

Primăria Capitalei a postat pe site-ul său o serie de propuneri menite să contribuie la îmbunătăţirea calităţii aerului, printre măsurile care ar urma să fie luate în următorii cinci ani numărându-se realizarea unui studiu pentru a identifica efectele poluării aerului, creşterea ponderii utilizării transportului electric public, dar şi taxarea suplimentară pentru cel de-al doilea autoturism deţinut de persoană/ familie.
Economica.net - vin, 14 oct. 2016, 18:45
Măsuri propuse de PMB pentru reducerea poluării:

Prezentarea măsurilor propuse pentru reducerea poluării reprezintă o fază intermediară de consultare a publicului asupra Planului Integrat de Calitate a Aerului şi a Planului de menţinere a calităţii aerului pentru Bucureşti.

O primă măsură ar fi conştientizarea populaţiei cu privire la nivelul real al calităţii aerului, prin informări, promovarea unui set de bune practici, campanii media, implicarea universităţilor şi a şcolilor, dar şi organizarea unor campanii precum ‘O zi pe lună pe jos’, ‘O zi cu bicicleta sau cu transportul în comun’.

Totodată, Primăria Capitalei ar urma să dezvolte un sistem informaţional operativ pentru gestionarea eficientă a calităţii aerului, monitorizând impactul diferitelor activităţi (precum şantierele de construcţii).

Pe site-urile PMB şi ale primăriilor de sector ar urma să fie alocate secţiuni dedicate calităţii aerului, cu propuneri de la cetăţeni şi sesizări privind nerespectarea regulilor de bune practici.

În termen de doi ani, PMB, Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Direcţia de Sănătate Publică ar urma să realizeze un studiu pentru identificarea efectelor poluării aerului şi protejarea populaţiei.

O altă măsură propusă este înfiinţarea Unităţii de Parcare pentru Bucureşti, entitate care va cumula toate atribuţiile legate de activitatea de realizare şi exploatare a parcărilor şi de supraveghere a staţionărilor neregulamentare. Sunt prevăzute de asemenea introducerea regimului de parcare cu plata orară pe tot teritoriul oraşului; taxarea diferenţiată a parcărilor în funcţie de zonă (ex. taxe crescute în zona centrală) şi durata staţionării pentru descurajarea accesului masiv al autoturismelor nerezidenţilor, dar şi aplicarea de amenzi pentru parcarea în zone nepermise.

Un alt obiectiv este promovarea utilizării transportului public, prin reorganizarea reţelei de transport astfel încât o călătorie să se poată efectua cu un număr cât mai mic de transferuri; continuarea procesului de înfiinţare a Autorităţii de Transport Metropolitan Bucureşti; aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă; introducerea unei noi politici tarifare pentru transportul public, inclusiv integrarea titlurilor de călătorie între transportul de suprafaţă şi cel subteran; realizarea de staţii de transport intermodale care să cuprinde toate tipurile de transport urban.

Se propune, de asemenea, înfiinţarea la nivelul Municipalităţii a unui compartiment cu atribuţii în modelarea traficului şi găsirea soluţiilor pentru reducerea congestiilor în trafic. Alte măsuri sunt: realizarea de benzi unice dedicate transportului public şi vehiculelor de intervenţie pentru arterele pe care există transport în comun; creşterea ponderii utilizării transportului electric public; acordarea de facilităţi firmelor care organizează un transport special pentru angajaţii proprii, fie le achită abonamente pentru transportul urban. Peste aproximativ cinci ani ar urma să fie introdus un sistem de limitare a traficului în zona centrală şi în zonele cu grad ridicat de poluare a aerului, fără a împiedica însă accesul riveranilor.

Pe termen lung, sunt prevăzute dezvoltarea zonelor pietonale, amenajarea de căi proprii de circulaţie pentru biciclete (inclusiv prin PIDU), dar şi crearea de către Primăria Capitalei a unei reţele proprii de biciclete şi de staţii de parcare/ taxare a acestora. Alte măsuri care ar urma să fie implementate pe termen lung sunt creşterea numărului de parcări de reşedinţă, în special cele în sistem supraetajat (subteran şi suprateran); realizarea de facilităţi park&ride la staţiile cheie de transport public.

Printre măsuri se numără şi modernizarea parcului auto pentru transportul în comun, stimularea achiziţionării de maşini cu capacitate cilindrică redusă, precum şi a maşinilor hibrid sau electrice, dar şi taxarea suplimentară pentru cel de-al doilea autoturism deţinut de persoană/ familie (pe termen lung, peste cinci ani).

În ce priveşte spaţiile verzi, sunt menţionate realizarea unui sistem de irigaţii eficient, toaletarea raţională a copacilor, renaturarea unor terenuri supuse eroziunii eoliene; realizarea unui inel verde prin reîmpădurire în jurul Capitalei. În vederea creşterii eficienţei energetice sunt prevăzute continuarea programului de reabilitare termică a clădirilor, instalarea centralelor de zonă şi asigurarea unor facilităţi pentru rebranşare.

Propunerile de măsuri sunt postate pe site-ul PMB la secţiunea Servicii/Mediu/Planuri de Calitate a Aerului în Municipiul Bucureşti/Măsuri propuse pentru planul integrat de calitatea aerului, iar comentariile, opiniile sau întrebările pot fi transmise pe adresa secretariat.comisietehnică[email protected] sau prin registratura PMB pe adresa Direcţiei de Mediu, Secretariatul comisiei tehnice pentru elaborarea planurilor de calitate a aerului.

Te-ar mai putea interesa și
Curtea de Conturi Europeană: Consumatorii din UE sunt bombardaţi cu tot mai multe menţiuni, logouri, sloganuri, etichete şi nutri-scoruri care pot fi nu numai confuze, ci şi înşelătoare
Curtea de Conturi Europeană: Consumatorii din UE sunt bombardaţi cu tot mai multe menţiuni, logouri, sloganuri, etichete ...
Consumatorii se pot pierde uşor în labirintul informaţiilor de pe etichetele alimentelor, care ar trebui să ajute oamenii să ia decizii în cunoştinţă de cauză atunci când cumpără......
5 semne că a venit timpul să vă renovați apartamentul
5 semne că a venit timpul să vă renovați apartamentul
Există câteva semne clare care indică faptul că a sosit momentul să vă renovați apartamentul. Observându-le, puteți ...
Brașovenii de la Allview construiesc un parc fotovoltaic de 25 mil. euro în Ialomița, care va ajunge la Petrom
Brașovenii de la Allview construiesc un parc fotovoltaic de 25 mil. euro în Ialomița, care va ajunge la Petrom
Divizia Renewable EPC by Allview semnează un contract de anvergură în valoare de aproximativ 24,6 milioane de euro, pentru ...
Depozitele bancare ale românilor au crescut cu 1,2%, la aproape 602 miliarde de lei în octombrie
Depozitele bancare ale românilor au crescut cu 1,2%, la aproape 602 miliarde de lei în octombrie
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna octombrie 2024 cu 1,2% faţă de luna anterioară, ...