Unul din cinci români se confruntă cu sărăcia determinată de venitul insuficient, cu toate că lucrează cu normă întreagă

Unul din cinci români se confruntă cu sărăcia determinată de venitul insuficient, cu toate că lucrează cu normă întreagă, şi o mare parte din sărăcia bazată pe venit este persistentă, trei sferturi dintre persoanele sărace aflându-se în această situaţie de cel puţin trei ani, se arată într-un comunicat de presă al Confederaţiei Sindicale 'Cartel Alfa' remis, duminică, AGERPRES. 
Economica.net - Dum, 16 oct. 2016, 10:15
Unul din cinci români se confruntă cu sărăcia determinată de venitul insuficient, cu toate că lucrează cu normă întreagă

‘Conform datelor statistice privind cota din PIB care revine salariaţilor, în România mai puţin de 40% este îndreptat către capitalul uman, în timp ce remunerarea companiilor reprezintă peste 60% din PIB. Acest raport este inversat faţă de majoritatea ţărilor europene şi evidenţiază dezechilibrul major din modul în care sunt distribuite rezultatele economice, în condiţiile unei productivităţi similare. Avem o fiscalitate care favorizează capitalul, împovărând în schimb salariaţii şi micii contribuabili. În numele ‘atragerii investitorilor străini’ au fost create facilităţi şi condiţii pentru companii care permit şi chiar încurajează exploatarea forţei de muncă autohtone, în numele profitului, de multe ori externalizat prin diverse mijloace’, se arată în document, care menţionează că luni este Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei. 

Conform comunicatului, negocierile colective, un alt instrument pentru o distribuţie mai echitabilă a rezultatelor muncii, au fost practic eliminate prin efectele Legii 62/2011. 

‘Astfel, contractul colectiv la nivel naţional, care, printre altele, stabilea coeficienţi de salarizare mai ridicaţi pentru posturi care presupuneau pregătire superioară (sistem pe care, la vremea respectivă, chiar patronatele autohtone l-au susţinut, ca modalitate de a mai stăvili exodul forţei de muncă calificate), a fost desfiinţat în 2011 prin voinţa unilaterală guvernului. Mai mult decât atât, în cei cinci ani de la apariţia noii legi, nu s-a mai încheiat niciun contract colectiv de muncă la nivel de sector, datorită condiţiilor absurde prevăzute de lege. La nivel de unitate, doar 9% din totalul unităţilor, respectiv 14.000, au un contract colectiv de muncă şi nu este lipsit de importanţă faptul că, dintre acestea, 12.000 sunt negociate şi semnate de reprezentanţii salariaţilor (şi nu de sindicate), reprezentanţi care, de cele mai multe ori, sunt desemnaţi chiar de către angajatori’, menţionează sursa citată. 

‘Cartel Alfa’ spune că toate acestea au dus la o adâncire a inechităţii sociale, condiţii de muncă precare, exploatare şi o totală lipsă de perspective pentru lucrătorii români, în afară de opţiunea migrării. 

‘Statisticile UE confirmă o realitate îngrijorătoare. Avem de departe cei mai mulţi lucrători săraci, dublu faţă de media europeană. Practic, în prezent, unul din cinci români se confruntă cu sărăcia determinată de venitul insuficient, cu toate că lucrează cu normă întreagă, şi o mare parte din sărăcia bazată pe venit este persistentă, trei sferturi dintre persoanele sărace aflându-se în această situaţie de cel puţin trei ani. Atâta vreme cât nedreptatea şi exploatarea sunt integrate în sistemul economic, social şi cultural, sărăcia va devasta în continuare o proporţie covârşitoare din populaţie, fiind în acelaşi timp o frână în dezvoltare. Pentru a rupe cercul vicios al sărăciei este necesară o nouă viziune şi determinare politică, fundamentate pe principiile justiţiei şi bunei guvernări şi care să pună justiţia socială şi redistribuirea echitabilă în centrul politicilor publice’, se mai spune în comunicat. 

Nivelul sărăciei şi al excluziunii sociale din România rămâne printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, arată ‘Cartel Alfa’, iar o treime din populaţie este afectată de privare materială severă, în sensul că nu-şi poate permite lucruri considerate necesare pentru a duce un trai decent de zi cu zi. Încă mai există copii în România care nu au fost niciodată la şcoală şi comunităţi întregi care nu au acces la servicii de sănătate. 

În fiecare an, pe 17 octombrie este marcată Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei. Combaterea sărăciei este un ţel aflat în centrul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului şi rămâne înscris şi în noile obiective din Agenda de Dezvoltare pentru 2030 a Naţiunilor Unite.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...