Statele UE au ajuns la un acord privind dublarea ajutorului financiar pentru Tunisia în 2017

Uniunea Europeană îşi va dubla ajutorul financiar pentru Tunisia în 2017, care va ajunge la 300 milioane de euro, cu scopul de a susţine reformele în curs de desfăşurare în această ţară, potrivit unui acord al ''Celor 28'' anunţat luni, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 17 oct. 2016, 13:56
Statele UE au ajuns la un acord privind dublarea ajutorului financiar pentru Tunisia în 2017

În Tunisia, unde şomajul este endemic pe fondul unei creşteri economice atone, ”progresele politice nu se vor putea înscrie în durată decât dacă sunt însoţite de progrese economice de aceeaşi anvergură”, estimează cei 28 de membri ai UE în concluziile adoptate cu ocazia unei reuniuni la Luxemburg.

Având în vedere ”caracterul excepţional al situaţiei din Tunisia”, ”Consiliul (al UE, care reprezintă cele 28 de ţări) susţine în mod deosebit sporirea ajutorului financiar al UE până la suma de 300 milioane de euro pentru 2017”.

Se are în vedere, de asemenea, ”menţinerea unui nivel de finanţare ridicat până în 2020, pe baza avansării reformelor anunţate în planul strategic de dezvoltare întocmit de guvern”.

Alocarea medie anuală a UE către Tunisia se ridică de trei ani la circa 170 milioane de euro, a anunţat Comisia Europeană la sfârşitul lui septembrie, când şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, îşi făcea publică noua propunere. Validând-o astăzi, ”Cei 28” au vrut ”să încurajeze eforturile sale” în lupta împotriva corupţiei, în reforma administraţiei publice şi promovarea drepturilor omului.

În plan economic, ”Cei 28” fac apel la guvernul de la Tunis ”să procedeze rapid la punerea în practică” a noii legi privind investiţiile, ”în vederea îmbunătăţirii mediului de afaceri”. Legea, votată pe 17 septembrie de către parlamentul tunisian, urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Mecanismul de alertă din UE – Comisia Europeană anunţă bilanţuri aprofundate pentru România şi alte opt ţări în cazul cărora s-au constatat dezechilibre
Mecanismul de alertă din UE – Comisia Europeană anunţă bilanţuri aprofundate pentru România şi alte opt ţări ...
În 2025, vor fi elaborate bilanţuri aprofundate pentru cele nouă state membre în cazul cărora s-au constatat dezechilibre sau dezechilibre excesive în 2024: România, Cipru, Germania, Grecia,......
Alfabetizarea în domeniul inteligenţei artificiale, o necesitate crucială – studiu EY
Alfabetizarea în domeniul inteligenţei artificiale, o necesitate crucială – studiu EY
Premisa că studenţii şi angajaţii din Generaţia Z sunt "nativi AI" este o miză riscantă pentru mediul de afaceri şi ...
România a avut cel mai semnificativ declin din UE al lucrărilor de construcţii, în octombrie – date Eurostat
România a avut cel mai semnificativ declin din UE al lucrărilor de construcţii, în octombrie – date Eurostat
Lucrările de construcţii au scăzut cu 0,8% în Uniunea Europeană şi au crescut cu 0,2% în zona euro în octombrie, ...
Conducerea Șantierului Naval Damen Mangalia anunță disponibilizări semnificative
Conducerea Șantierului Naval Damen Mangalia anunță disponibilizări semnificative
Aproape 300 de angajaţi ai Șantierului Naval Damen Mangalia vor fi disponibilizaţi, a anunţat astăzi, 18 decembrie 2024, ...