Robert Miklo, Colliers: Volumul investiţiilor imobiliare poate ajunge la 1,5 miliarde de euro în 2017

Volumul investiţional pe piaţa imobiliară din România este estimat pentru acest an la 600-700 de milioane de euro, însă reprezentanţii Colliers International România văd o dublare a acestui volum pentru anul viitor. 
Andrada Ghira - mar, 18 oct. 2016, 11:28
Robert Miklo, Colliers: Volumul investiţiilor imobiliare poate ajunge la 1,5 miliarde de euro în 2017

Tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare din ultimii doi ani au adus noi jucători pe piaţa din România, iar volumele tranzacţionate au început să crească. Cel mai nou jucător intrat pe piaţa locală este fondul de investiții ceh PPF Real Estate care a cumpărat clădirea de birouri Metropolis, deţinută de austriecii de la Soravia, pentru circa 50 de milioane de euro. Anul trecut, cele mai multe tranzacţii au fot realizate pe segmentul industrial, prin achiziţiile demarate de dezvoltatorul CTP

„Scăderea randamentelor investiţionale din regiune, cumulată cu scăderea costului finanţării pentru Romania, dar şi creşterea disponibolităţii băncilor de a finanţa, toate aceste piese se vor lega şi avem toate premisele ca anul viitor sa atingem volumul din 2008, de 1,5 miliarde de euro„, a declarat Robert Miklo, director asociat în cadrul Colliers International România. 

Pentru a ajunge la un volum investiţional de 1,5 miliarde de euro, piaţa de birouri ar trebui să reprezinte circa 500 de milioane de euro, mai crede Miklo, dar vom vedea şi tranzacţii pe segmentul de retail. 

O altă tranzacţie care s-ar putea încheia anul viitor include vânzarea dezvoltatorului internaţional de spaţii logistie P3, de către fondurile TPG şi Ivanhoe Cambridge, care deţine şi cel mai mare parc logistic din România. Doar proprietăţile din România ar putea însemna o tranzacţe de circa 200 de milioane de euro, mai spun reprezentanţii Colliers International România. 

De asemenea, la vânzare sunt scoase şi trei dintre cele cinci clădiri de birouri construite de AFI Europa România lângă mallul AFI Palace Cotroceni din Bucureşti. Compania a semnat o scrisoare de intenţie pentru vânzarea clădirilor la un preţ de circa 93 de milioane de euro. 

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă relevantă pentru această funcţie....
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...