Autostrada urbană care prinde contur. Au început lucrările pe primii kilometri din A3 Bucureşti-Braşov

Aktor şi Euroconstruct Trading 98 au demarat lucrările pe primii kilometri din autostrada Bucureşti-Braşov (A3). Construirea ciotului de doar 3,3 kilometri costă circa 30 de milioane de euro, dar include un drum cu trei benzi pe sens, două poduri precum şi panouri fonoabsorbante, pentru reducerea zgomotului, în condiţiile în care va fi aproape de clădiri.
Anemona Andone - mar, 18 oct. 2016, 21:07
Autostrada urbană care prinde contur. Au început lucrările pe primii kilometri din A3 Bucureşti-Braşov

Sursa foto: forum.peundemerg.ro

Lucrările pe primii 3,3 kilometri ai autostrăzii Bucureşti-Braşov au demarat recent, octombrie fiind prima lună în care se menţionează oficial un grad de execuţie pentru acest proiect. Mai exact, acesta este de 6%, conform datelor de pe site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), fosta CNADNR.

Pe forumul de infrastructură peundemerg.ro au fost publicate recent imagini de pe şantier (galerie foto).

Compania de Drumuri, prin asocierea Aktor – Euroconstruct Trading 98, a obţinut în luna august, de la Primăra Sectorului 2, Certificat de Urbanism pentru organizarea unui şantier. Actul a fost eliberat pentru organizare temporară de şantier pentru executare lucrări pe autostrada Bucureşti – Braşov, zona urbană Km 0+000 şi Km 1+500 între strada Petricani şi calea ferată Bucureşti-Constanţa.

Pentru construirea secţiunii de 3,3 kilometri urmează să fie obţinută autorizaţie şi de la Primăria Voluntari. Pe site-ul Companiei de Drumuri sunt menţionate posibile întârzieri în obţinerea Documentaţiei Tehnice pentru Autorizaţia de Construire (DTAC) pe unitatea administrativ teritorială Voluntari – Ilfov, şi implicit în perioada de execuţie.

CNADNR a semnat în decembrie 2015 contractul pentru constructia celor 3,3 kilometri din autostrada Bucureşti – Ploieşti care intră în Capitală prin zona Petricani. Contractul de proiectare și execuție a fost atribuit Asocierii Aktor – EuroConstruct Trading 98 şi are o valoare totală de 129,18 milioane de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în februarie anul acesta iar termenul de finalizare este noiembrie 2017. Perioada de garanție acordată lucrărilor este de 48 de luni de la data semnării Procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Compania de Drumuri a relicitat în mai 2015 această porțiune din autostradă, după ce în perioada februarie-martie 2015 a făcut recepția lucrărilor pentru tronsonul cuprins între km. 3,32 si 7,4, iar pentru prima bucată a reziliat contractul cu compania italiană Impresa Pizzarotti.

Deşi valoarea contractului pare mare la prima vedere, circa 30 de milioane de euro pentru 3,3 kilometri, trebuie precizat că sectorul de autostradă in cauză este unul cu câte trei benzi pe sens şi prevede şi realizarea a două poduri pentru autostradă, unul peste strada Popasului şi altul peste calea ferată Bucureşti-Constanța. Pe lângă finalizarea celor două mari noduri incluse în contract (centura Bucuresti şi Moara Vlăsiei), proiectul vizează şi amenajarea unor noduri rutiere la Strada Popasului şi în zona Gherghiței – Petricani.

Traseul autostrăzii începe din strada Petricani – Fabrica de Glucoză, în apropiere de Mobexpert. Este o intersecție în cruce în zona Petricani, apoi proiectul are în vedere construcția unor noduri rutiere în zona Gherghiței și în Voluntari, la Strada Popasului. Nodul rutier din zona Gherghiței face legătura sectorul 2 spre sudul Capitalei. Nodul rutier din zona Petricani asigură legătura cu partea de nord a Bucureștiului. După ieşirea din Capitală, traseul autostrăzii trece în apropiere de localitatea Voluntari, apoi secțiunea se racordează la autostrada deja construită.

Cei 3,3 km de autostradă „urbană” nu vor avea bandă de urgență, dar vor exista trei benzi pentru circulație. De asemenea, constructorul este obligat să realizeze și sistemul de iluminare și să monteze panouri fonoabsorbante pentru a reduce zgomotul, în condiţiile în care această porţiune este aproape de clădiri.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat produse defecte și au suferit prejudicii din cauza aceasta. Sunt vizate de......
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...