Nicuşor Dan: USR îl susţine pe Dacian Cioloş pentru un nou mandat de prim-ministru

Uniunea Salvaţi România (USR) îl susţine pe Dacian Cioloş pentru un nou mandat de prim-ministru, după alegerile parlamentare, a anunţat, miercuri, preşedintele formaţiunii, Nicuşor Dan.
Economica.net - mie, 19 oct. 2016, 12:22
Nicuşor Dan: USR îl susţine pe Dacian Cioloş pentru un nou mandat de prim-ministru

‘USR îl susţine pe Dacian Cioloş pentru un nou mandat de prim-ministru după alegerile parlamentare’, a afirmat, într-o conferinţă de presă, Nicuşor Dan.

El a spus că sloganul de campanie al USR va fi ‘În sfârşit ai cu cine’.

‘Premierul Cioloş a lansat Platforma România 100. Suntem fericiţi cu acest demers. Foarte mare parte din populaţie îl susţine pe Dacian Cioloş. A văzut în guvernarea de până acum o speranţă, a văzut transparenţă, a văzut onestitate, a văzut bun simţ. Programul pe care l-a lansat este în acord cu programul pe care l-am lansat acum două săptămâni. O să vă prezentăm vineri, când vom depune semnăturile la BEC, documentul pe care o să i-l transmitem, o completare în acelaşi spirit cu chestiuni punctuale pe programul pe care îl propune’, a declarat Nicuşor Dan.

Potrivit acestuia, susţinerea pentru Dacian Cioloş nu înseamnă ‘un cec în alb pentru PNL’.

‘USR nu face alianţe nici preelectorale, nici post electorale. Am venit azi să spunem că USR îl susţine pe Dacian Cioloş, este un vot de încredere pentru Dacian Cioloş, nu este un vot de încredere, un cec în alb pentru PNL care a anunţat că va sprijini acelaşi prim-ministru. Am promis că vom face un alt tip de politică, sperăm să îl susţinem pe acest prim-ministru, nu, însă, într-o alianţă, cum s-a făcut până acum, în care partidele au împărţit ministere, secretari de stat, prefecţii, deconcentrate’, a adăugat Dan.

El a explicat că doreşte ca USR să negocieze direct cu Dacian Cioloş puncte din programul de guvernare şi nu în cadrul unei alianţe.

Nicuşor Dan a adăugat că nu respinge ideea ca în viitorul Guvern Cioloş să existe membri ai USR.

‘Vrem să negociem cu prim-ministrul desemnat, sperăm, Dacian Cioloş, nu să venim în cadrul unei alianţe şi să negociem cu prim-ministrul din formula de alianţă. Nu negociem poziţii, vom negocia puncte din programul de guvernare. Nu negociem poziţii, însă, dacă pe un anumit domeniu, premierul consideră că cea mai potrivită persoană este la noi în USR nu vom refuza numirea ei. Nu resping ideea ca în Guvernul Cioloş să existe membri din USR’, a menţionat Dan.

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...