SUA au tăiat finanţarea UNESCO, după admiterea Palestinei

Statele Unite au anunţat, luni, că vor suspenda furnizarea de fonduri către UNESCO după admiterea "Palestinei" în această structură a ONU.
Economica.net - lun, 31 oct. 2011, 20:05

Casa Albă a catalogat drept „prematură” admiterea „Palestinei” în UNESCO şi a anunţat că va suspenda finanţarea acestei organizaţii.

„Ar fi trebuit să virăm 60 de milioane de dolari către UNESCO în noiembrie, dar am suspendat transferul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Victoria Nuland.

Organizaţia ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) s-a pronunţat luni în favoarea admiterii „Palestinei” ca membru cu drepturi depline al agenţiei ONU.

Casa Albă a comunicat că votul în favoarea admiterii „Palestinei” în cadrul UNESCO este „prematur” şi contraproductiv”.

„Votul în favoarea admiterii Autorităţii Palestiniene în cadrul UNESCO este prematur şi contraproductiv în contextul eforturilor comunităţii internaţionale pentru ajungerea la o pace completă, corectă şi durabilă în Orientul Mijlociu”, a declarat Jay Carney, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei americane.

La rândul său, Guvernul israelian consideră că admiterea „Palestinei” în cadrul UNESCO îndepărtează perspectivele ajungerii la un acord de pace.

Te-ar mai putea interesa și
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. Cea mai mare comandă – 5.800 de lei
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. ...
Supermarketul online Sezamo a vândut în intervalul 21-26 decembrie cu 15% în plus per coș față de săptămâna anterioară, clienții adăugând la comandă 2-3 articole suplimentare în plus.......
Portugalia: Preţurile locuinţelor au înregistrat cea mai mare creştere din ultimii aproape doi ani, în al treilea trimestru din 2024
Portugalia: Preţurile locuinţelor au înregistrat cea mai mare creştere din ultimii aproape doi ani, în al treilea trimestru ...
Preţurile bunurilor imobiliare în Portugalia au înregistrat în trimestrul trei din 2024 cea mai mare creştere din ultimii ...
Audi a demarat producția de mașini electrice la noua sa uzină din China
Audi a demarat producția de mașini electrice la noua sa uzină din China
Uzina Audi FAW NEV Company, deținută de Audi și partenerul său chinez FAW, a început producția de modele Audi complet ...
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 3% ...