ANT va autoriza încă 12 comune, printre care Borsec, Suceviţa, Negreşti-Oaş şi Baia de Fier ca staţiuni turistice

Autoritatea Naţională pentru Turism va autoriza, în baza unui ordin al preşedintelui ANT, Anca Pavel-Nedea, 12 noi staţiuni turistice, se arată într-un comunicat al instituţiei, remis Agerpres.
Economica.net - mar, 25 oct. 2016, 14:26
ANT va autoriza încă 12 comune, printre care Borsec, Suceviţa, Negreşti-Oaş şi Baia de Fier ca staţiuni turistice

După ce au fost analizate documentaţiile prezentate de UAT-uri (unitate administrativ teritorială), dar şi după vizitele în teren, vor primi statut de staţiune turistică comuna Suceviţa (jud. Suceava), comuna Pojorâta, (Suceava), Băile Banffy- Topliţa(Harghita), Borsec (Harghita), Negreşti-Oaş, (Satu Mare), Băile Ocna Dej, (jud. Cluj), comuna Sângiorgiu de Murş (jud. Mureş), localitatea Colibiţa (jud. Bistriţa Năsăud), Moineşti (jud. Bacău), comuna Baia de Fier (jud. Gorj), comuna Boghiş, (jud. Sălaj), comuna Moisei (jud. Maramureş).

Atestarea staţiunilor turistice reprezintă, pe lângă dezvoltarea socio-economică a acestor localităţi, posibilitatea de accesare a fondurilor europene – Axa 7- Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului/Prioritatea de investiţii 7.1.-Sprijinirea unei creşteri favorabile a ocupării forţei de muncă, prin dezvoltarea potenţialului endrogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industrial aflate în declin, precum şi sporirea accesibilităţii şi dezvoltarea resurselor naturale şi culturale specifice.

Autoritatea Naţională pentru Turism are în vedere şi realizarea, în viitor, a unei identităţi urbane adecvate, prin valorificarea resurselor existente (renovare/modernizare, dar şi specific local), urmărirea realizării de legături şi conexiuni, racorduri la drumurile naţionale şi europene, precum şi încurajarea creării de conexiuni şi cooperări cu alte localităţi similare, prin realizarea unor serii de evenimente, în comun.

Te-ar mai putea interesa și
Ofertă specială pentru biletele de avion achiziționate în ianuarie de la Vola.ro și Revolut. Bilete de 27 de euro de la Vola și bonusuri de 40 de euro de la Revolut
Ofertă specială pentru biletele de avion achiziționate în ianuarie de la Vola.ro și Revolut. Bilete de 27 de euro de ...
Din luna ianuarie 2025, Vola integrează în platformă soluția de checkout la plata online RevolutPay. Pe lângă biletele de avion de la 27 de euro către principalele orașe europene, cei care......
SUA: Elon Musk ia în considerare în cele din urmă să obţină reduceri bugetare de 1.000 de miliarde de dolari
SUA: Elon Musk ia în considerare în cele din urmă să obţină reduceri bugetare de 1.000 de miliarde de dolari
Elon Musk, care a spus că ar putea reduce cheltuielile publice federale cu două mii de miliarde de dolari, a declarat joi ...
Mercedes suferă. Vânzările au scăzut în 2024, în special pe segmentul maşinilor electrice
Mercedes suferă. Vânzările au scăzut în 2024, în special pe segmentul maşinilor electrice
Grupul Mercedes-Benz a anunțat vânzări cumulate ale diviziile Cars (autoturisme) și Vans (furgonete) de 2.389.000 de ...
Rusia anunţă că nu pune condiţii prealabile pentru o întâlnire Putin-Trump privind Ucraina
Rusia anunţă că nu pune condiţii prealabile pentru o întâlnire Putin-Trump privind Ucraina
Rusia a declarat vineri că nu pune condiţii prealabile pentru o întâlnire între liderul rus Vladimir Putin şi preşedintele ...