UE va decide în zilele următoare dacă aprobă accesul Gazprom la conducta Opal

Uniunea Europeană va decide până luni dacă va relaxa restricţiile cu privire la accesul Rusiei la gazoductul Opal, au declarat marţi pentru Reuters două surse din apropierea discuţiilor.
Economica.net - mie, 26 oct. 2016, 06:46
UE va decide în zilele următoare dacă aprobă accesul Gazprom la conducta Opal

Separat, cele două părţi poartă discuţii şi pentru a ajunge la o înţelegere amiabilă care să pună capăt investigaţiei demarate de CE asupra presupusei încălcări de către Gazprom a legislaţiei antitrust.

Potrivit surselor, Comisia Europeană îşi va anunţa decizia vineri sau cel mai târziu luni, 31 octombrie, după întâlnirea care va avea loc miercuri, la Bruxelles, între directorul general adjunct de la Gazprom, Alexander Medvedev, adjunctul ministrul rus al Energiei, Anatoly Yanovsky şi Comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager.

‘Întâlnirea de miercuri este absolut crucială şi ar putea schimba totul’, a declarat una dintre surse.

Grupul rus Gazprom are în prezent un acces limitat la această conductă Opal care traversează Germania, pe baza legislaţiei UE care este destinată să împiedice o situaţie în care furnizorii de energie domină şi infrastructura de transport. O decizie referitoare la acordarea unui acces mai mare pentru grupul rus a fost amânată deja de mai multe ori.

Conducta Opal face legătura între gazoductul Nord Stream şi reţeaua de transport a gazelor naturale din Europa. Prin această conductă gazul natural rusesc trece prin Germania spre Cehia. Potrivit legislaţiei UE, Gazprom poate utiliza doar 50% din capacitatea conductei iar restul este rezervat pentru furnizorii independenţi de gaze naturale care doresc să transporte şi ei gaze prin conducta Opal.

Pe de altă parte, în luna august 2012, Comisia Europeană a demarat o investigaţie asupra presupusei încălcări de către Gazprom a legislaţiei antitrust. Executivul comunitar bănuieşte că grupul rus afectează concurenţa pe pieţele din Europa Centrală şi de Est (respectiv în Ungaria, Bulgaria, Cehia, Letonia, Lituania, Estonia, Polonia şi Slovacia) în condiţiile în care termenii contractelor sunt restrictivi şi împiedică statele din CEE să re-exporte gaze în alte ţări. În plus, Gazprom este acuzat că în contractele sale leagă preţul gazelor de evoluţia preţului petrolului.

Potrivit Wall Street Journal, directorii Gazprom, oficiali din Guvernul rus şi din Comisia Europeană ar urma să definitiveze ultimele detalii ale unei înţelegeri amiabile la o reuniune la nivel înalt care va avea loc la finele acestei luni. Această înţelegere ar permite Gazprom să evite plata unor amenzi de mai multe miliarde de dolari, în schimbul modificării modului în care îşi derulează afacerile

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...