Alegeri în R. Moldova: Pregătire insuficientă a secţiilor de votare şi cadouri electorale – raport

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale de duminică din Republica Moldova a fost marcată de o pregătire insuficientă a secţiilor de votare din ţară, de cazuri de utilizare a resurselor administrative de către concurenţii electorali, ce pot fi calificate drept oferire de cadouri electorale, dar şi de cheltuieli nereflectate în rapoartele financiare prezentate de concurenţii electorali.
Economica.net - vin, 28 oct. 2016, 12:36
Alegeri în R. Moldova: Pregătire insuficientă a secţiilor de votare şi cadouri electorale - raport

Acestea sunt concluziile unui raport de monitorizare realizat de Misiunea Promo-LEX de observare a alegerilor de la 30 octombrie şi prezentat vineri la Chişinău. Raportul acoperă perioada de monitorizare 5-27 octombrie.

Promo-LEX, organizaţie nonguvernamentală de promovare a democraţiei şi a drepturilor omului, constată în raportul de monitorizare că legislaţia naţională creează condiţii inechitabile candidaţilor la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova şi consideră necesar de a fi ajustat cadrul legal, în aşa fel încât toţi candidaţii electorali să fie puşi pe picior de egalitate, pentru că validarea tardivă a concurenţilor electorali poate dezavantaja anumite partide şi candidaţi electorali în timpul campaniei.

Observatorii au vizitat peste 1.800 de secţii de votare şi au identificat sute de insuficienţe precum lipsa mobilierului sau a accesului la internet şi la telefonie, lipsa mijloacelor anti-incendiu, a bunei iluminări, a calculatoarelor sau a căldurii, precum şi a condiţiilor de acces pentru persoanele cu necesităţi locomotorii sau cu necesităţi speciale.

Misiunea de observare Promo-LEX mai semnalează tendinţa de utilizare a resurselor administrative în promovarea unui candidat sau potenţial candidat. Observatorii Promo-LEX au raportat cel puţin 21 cazuri de utilizare a resurselor administrative de către potenţialii candidaţi sau candidaţi în această perioadă: Marian Lupu (Partidul Democrat din Moldova – PDM) – 13 cazuri, Mihai Ghimpu (Partidul Liberal – PL) – 6 cazuri, Igor Dodon (Partidul Socialiştilor din Republica Moldova – PSRM) – un caz, Iurie Leancă (Partidul Popular European din Republica Moldova – PPEM) – un caz.

Alte nereguli semnalate în raport sunt amplasarea de afişe electorale în locuri interzise, cazuri care pot fi calificate drept oferire de cadouri cu tentă electorală sau activităţi de denigrare a concurenţilor electorali.

Totodată, observatorii Promo-LEX constată un şir de cheltuieli ale concurenţilor electorali nereflectate în rapoartele financiare. Astfel, observatorii au raportat că 10 concurenţi electorali au utilizat cel puţin 167 sedii în 35 de centre raionale, municipiile Chişinău, Bălţi şi Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia (UTAG), însă doar trei au indicat astfel de cheltuieli în rapoartele depuse la Comisia Electorală Centrală (CEC).

De asemenea, s-a constatat că 10 concurenţi electorali au utilizat servicii de comunicaţii în primele două săptămâni de campanie electorală, iar la capitolul cheltuieli acestea s-au regăsit doar în raportul unui concurent electoral, mai exact Marian Lupu. Liderul PDM şi-a anunţat între timp retragerea din cursă.

Observatorii Promo-LEX au raportat şi utilizarea transportului în Republica Moldova cu scop electoral de către cel puţin 10 concurenţi electorali, însă doar patru dintre ei au indicat astfel de cheltuieli în rapoartele depuse la CEC.

Potrivit observatorilor Promo-LEX, nouă concurenţi electorali au omis reflectarea anumitor cheltuieli pentru materiale promoţionale în rapoartele privind finanţarea campaniei electorale depuse la CEC.

Misiunea de observare Promo-LEX cuprinde 42 de observatori pe termen lung, care vor monitoriza procesul electoral în toate circumscripţiile electorale din Republica Moldova în perioada 31 august – 30 noiembrie. În ziua alegerilor, Promo-LEX va delega câte un observator pe termen scurt în fiecare secţie de votare din ţară.

Misiunea Promo-LEX va realiza numărarea în paralel a voturilor în toate secţiile de votare. Misiunea va observa alegerile şi în 47 de secţii de vot constituite în afara graniţelor.

Activitatea Misiunii de observare Promo-LEX şi o campanie intitulată ‘Ieşi la vot’ sunt susţinute financiar de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), Ambasada Marii Britanii la Chişinău, National Endowment for Democracy şi Consiliul Europei.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...