Desemnarea Autorităţilor de Management, principalul obiectiv al noului ministru al Fondurilor Europene

Desemnarea Autorităţilor de Management pe fonduri europene şi ridicarea şi închiderea condiţionalităţilor ex-ante aferente Acordului de Parteneriat 2014-2020 sunt principalele obiective ale ministrului Fondurilor Europene, Cristian Dinu, conform unui comunicat de presă publicat, vineri, pe site-ul instituţiei.
Economica.net - vin, 28 oct. 2016, 14:28
Desemnarea Autorităţilor de Management, principalul obiectiv al noului ministru al Fondurilor Europene

‘Obiectivul meu principal la conducerea MFE este să duc la bun sfârşit mandatul asumat în domeniul fondurilor europene de Guvernul condus de Dacian Cioloş în momentul investirii sale. Ne aflăm într-o perioadă esenţială pentru viitorul fondurilor europene în România, lansarea apelurilor în cadrul programelor operaţionale 2014 – 2020 şi demararea implementării proiectelor selectate. În acelaşi timp, lucrăm intens la închiderea programelor operaţionale 2007-2013. Am avantajul că am făcut parte din echipa care în ultimele luni a depus eforturi susţinute pentru deblocarea unor programe şi pentru lansarea a numeroase ghiduri. Vom continua toate aceste eforturi’, a spus Dragoş Cristian Dinu.

El a precizat că are ca obiective finalizarea procesului de desemnare a autorităţilor de management, ridicarea şi închiderea condiţionalităţilor ex-ante aferente Acordului de Parteneriat 2014-2020, creşterea gradului de accesibilitate a programelor finanţate din fonduri europene pentru beneficiarii acestora, publici şi privaţi prin dezvoltarea /reformarea structurilor regionale ale ministerului, elaborarea de ghiduri ale solicitantului cât mai clare etc.

‘Voi promova utilizarea adiţională a bugetului naţional şi a fondurilor europene pentru atingerea obiectivelor de politici publice. Lucrurile deja au început – de exemplu schemele de mobilitate recent aprobate de Guvern, care vor beneficia, pentru implementare, de susţinere directă din POCU’, a mai spus ministrul.

Joi, 27 octombrie, Dragoş Cristian Dinu a fost învestit în funcţia de ministru al fondurilor europene. Numirea are loc după ce Cristian Ghinea şi-a depus demisia, la 26 octombrie 2016.

Dinu a ocupat anterior funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, începând cu luna mai 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...