Cine câştigă din decizia Tarom de a renunţa la cursele directe spre Dubai, Geneva şi Nisa

Flota companiei naţionale Tarom s-a redus la 21 de avioane, după ce ultimul avion A310, folosit pentru zboruri transatlantice în urmă cu 13 ani, a fost retras sâmbătă. 
Andrada Ghira - lun, 31 oct. 2016, 22:06
Cine câştigă din decizia Tarom de a renunţa la cursele directe spre Dubai, Geneva şi Nisa

După ultimul zbor efectuat de aeronava Airbus A310 pe ruta Madrid-Bucureşti, sâmbătă, 29 octombrie, Tarom a rămas cu 21 de avioane în flotă. Preţurile practitate de companiile low-cost, dar şi extinderea numărului de destinaţii, a făcut ca Tarom să piardă cotă de piaţă în ultimii ani. Stagnarea companiei naţionale este în contrast puternic cu creșterea capacității oferite de companiile Wizz Air şi Blue Air, și mai recent, Ryanair.

CITEŞTE ŞI Tarom zboară din ce în ce mai jos. După Wizz Air, şi Blue Air va depăşi compania naţională

Cu doar 21 de avioane şi multe probleme tehnice, Tarom suspendă zborurile directr spre Dubai (Emiratele Arabe Unite), Nisa (Franţa), Geneva (Elveţia) şi Amman (Iordania) după retragerea din folosinţă a celor două avioane A310, dar şi din motive economice, potrivit News.ro. Totuşi, zborurile spre cele patru destinaţii ar putea fi reluate în programul de vară 2017. 

Dintre cele patru rute la care Tarom renunţă în programul de iarnă, Bucureştiul nu va mai avea legătură directă cu Amman, una dintre rutele pe care compania nu întâmpina nicio concurenţă din partea companiilor low-cost. 

În rest, celelalte trei rute sunt deservite de companiile low-cost. Pe ruta Bucureşti-Nisa oprează zboruri compania Blue Air, care are în flotă 24 de avioane. 

Zboruri spre GEneva oferă Wizz Air, iar spre Dubai zboară atât FlyDubai, cât şi Wizz Air. 

Tarom a mai renunţat la rute pe care au intrat puternic companiile low-cost. Spre exemplu, compania naţională a renunţat anul trecut la zborurile spre Dublin, asta după ce Ryanair şi-a făcut intrarea pe o rută spre care mai zbura şi Blue Air. 

Tarom caută să închirieze două noi avioane pentru a putea opera zborurile pe rutele existente. Dar poate zbura şi cu avioanele pe care le mai deţine. Un răspuns oficial al Tarom la solicitarea ECONOMICA.NET din luna septembrie arăta că una dintre variantele luate în calcul este de a acoperi rutele actuale cu cele 21 de aeronave, concomitent cu reevaluarea frecvenţelor şi a rutelor existente. O altă variantă este şi închirierea în regim wet lease, adică cu tot cu echipaj, a unei aeronave care sa permita acoperirea intregului volum de operare, inclusiv a unor curse charter suplimentare, solicitate în mod regulat în perioada de iarnă. 

Tarom pierde monopolul şi pe rutele interne

Compania naţională a renunţat şi la rute interne, precum cele spre Sibiu sau Tîrgu Mureş, iar din toamna anului trecut are competiţie pe ruta Bucureşti-Iaşi din partea Blue Air. Anul acesta, şi Ryanair şi Wizz Air au intrat cu zboruri pe piaţa internă. Ryanair leagă Capitala de Bucureşti, iar Wizz Air aterizează la Cluj-Napoca. În plus, ieri, 31 octombrie, Blue Air şi-a stabilit o bază la Cluj. 

Mai mult decât atât, Blue Air leagă şi oraşele Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, iar din vara anului viitor, va zbura de la Oradea, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi zboruri spre Constanţa. 

Turbulenţe la Tarom 

Ultimul an cu profit la compania naţională a fost 2007. De atunci, Tarom a acumulat piederi. Venirea managerului privat Christian Heinzmann la conducere a scos la iveală scheletele din dulapul companiei. Belgianul a fost demis anul acesta, iar în fotoliul de director au fost şi Gabriel Stoe. Locul este acum ocupat de Dan Plaveti, fost direct ANRE, cu mandat pe o perioada de circa patru-şase luni. 

Deşi bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat pentru acest an de către Guvern prevede că Tarom va zbura tot pe pierdere, de 6,8 milioane de lei, Gabriel Stoe, fostul director, era încrezător la începtul acestei veri că Tarom va trece pe profit anul acesta. 

Te-ar mai putea interesa și
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul lunii viitoare, au anunţat vineri sindicatele, după ce nu s-a ajuns......
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...