Relu Fenechiu, urmărit penal într-un nou dosar:Ar fi primit 4,3 mil euro pentru a asigura finanţarea unui program educaţional

Fostul ministru Relu Fenechiu, care execută o pedeapsă cu închisoare primită în dosarul ”Transformatorul”, a fost pus sub urmărire penală de DNA într-un nou dosar, el fiind acuzat că, în calitate de deputat şi lider de filială, a primit 4,3 milioane de euro de la o firmă pentru a asigura finanţarea de către Ministerul Educaţiei a etapei a V-a a Programului ”Sistem Educaţional Informatizat” (SEI), atribuirea contractului către societatea respectivă şi derularea acestuia în bune condiţii.
Economica.net - lun, 31 oct. 2016, 17:44
Relu Fenechiu, urmărit penal într-un nou dosar:Ar fi primit 4,3 mil euro pentru a asigura finanţarea unui program educaţional

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus urmărirea penală a lui Relu Fenechiu, la data faptelor deputat şi preşedinte al filialei judeţene a PNL Iaşi, pentru trafic de influenţă şi participaţie improprie la infracţiunea de spălare a banilor.

DNA arată că, în perioada 2008 – 2014, Fenechiu a pretins şi a primit de la reprezentanţii unei societăţi comerciale aproximativ 4.300.000 de euro pentru a asigura finanţarea de către Ministerul Educaţiei a etapei a V-a a Programului „Sistem Educaţional Informatizat” (SEI), atribuirea contractului către firma respectivă şi derularea acestuia în bune condiţii.

„Concret, sprijinul acordat de suspectul Fenechiu Relu s-a materializat prin intervenţia sa la persoane cu funcţii de conducere din Ministerul Educaţiei Naţionale, asupra cărora avea influenţă la acel moment”, precizează DNA.

O parte din suma de bani pretinsă, respectiv 2.500.000 de euro, a fost remisă în numerar lui Fenechiu, în două tranşe, printr-un intermediar.

„În continuare, pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei circuitul financiar al sumelor de bani şi beneficiarul real al acestora, suspectul Fenechiu Relu a solicitat ca restul banilor să fie viraţi în conturile a două societăţi comerciale în baza unor contracte de consultanţă ce atestau operaţiuni comerciale fictive”, mai arată DNA.

Anchetatorii menţionează că semnatarii documentelor nu au avut cunoştinţă de înţelegerea dintre suspect şi reprezentanţii societăţii beneficiare a contractului menţionat, întocmind actele la solicitarea acestuia din urmă.

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu execută, în acest moment, o pedeapsă de cinci ani de închisoare, în dosarul „Transformatorul”.

Într-un alt dosar, Fenechiu este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani în cazul acordării de contracte preferenţiale unei firme de software cu Ministerul Justiţiei şi SC Antibiotice Iaşi.

La mijlocul lunii octombrie, DNA a anunţat că Fenechiu a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei prin care acceptă încadrarea juridică şi o pedeapsă de trei ani şi zece luni de închisoare.

Potrivit DNA, în perioada 2012 – 2014, Relu Fenechiu, la acea dată deputat, a pretins şi a primit de la o firmă de software,15 la sută din valoarea unor contracte cu Ministerul Justiţiei şi cu o firmă care produce medicamente şi la care acţionar majoritar este Ministerul Sănătăţii. Conform unor surse judiciare, producătorul de medicamente este Antibiotice Iaşi.

Valoarea contractelor din care Fenechiu a primit 15 la sută este de 13.990.059 de lei fără TVA în cazul celui cu Ministerul Justiţiei şi 8.130.721 de lei, fără TVA în cazul celui cu Antibiotice Iaşi.

Dosarul de urmărire penală, împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei, au fost trimise la Tribunalul Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale a suspendat joi sine die pronunţarea......
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi ...
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare ...
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare ...