Casa Albă consideră că directorul FBI nu încearcă să influenţeze alegerile din SUA

Preşedintele Barack Obama crede că directorul FBI James Comey este un om integru şi care nu încearcă să influenţeze alegerile prezidenţiale din Statele Unite prin scrisoarea trimisă Congresului privind examinarea unor noi email-uri în legătură cu investigaţia asupra serverului de e-mail privat al candidatei democrate Hillary Clinton, a declarat luni Casa Albă, informează Reuters şi AFP.
Economica.net - lun, 31 oct. 2016, 20:18
Casa Albă consideră că directorul FBI nu încearcă să influenţeze alegerile din SUA

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a afirmat de asemenea că nu cunoaşte modul în care Comey a ajuns la decizia de a face publică ancheta FBI asupra e-mailurilor şi nici ‘factorii luaţi în considerare’ în decizia de a discuta problema în mod public, relansând astfel afacerea e-mailurilor lui Hillary Clinton cu câteva zile înaintea alegerilor prezidenţiale.

‘Eu nu îl critic şi nici nu îl apăr pe directorul Comey’, a adăugat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Barack Obama, insistând în acelaşi timp că există o ‘veche tradiţie’ potrivit căreia este de preferat să se evite să se facă publice elementele dintr-o anchetă în curs.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...